Spiritul Nordic - Pădurea Inițiatică- Partea 3

Turnul

                La scurt timp după ce a devenit un Dragon, Lupul Singuratic este anunțat de o experiență adâncă inițiatică că trebuie să fugă mai departe și se vede cum se desparte de un grup de doi sau trei oameni și intră, fără să fie văzut de nimeni, într-o pădure deasă, printr-un tufiș impenetrabil... Singura intrare în acea întunecată și impenetrabilă pădure.

                Brusc și într-un secret absolut, fără știința nimănui, fuge, ascunzându-se, în interiorul pădurii. Se desparte din nou de oameni... Este deosebit de grăbit. Nu mai are timp pentru nimic.

                În viața exterioară, momentele abisal-infernale ce-l terorizează și-l fac să se târască ca un terorizat, tremurând și neputându-și stăpâni frica / panica / disperarea / incapacitatea de a trăi normal sunt mai puține și episodice. Mult mai reduse ca în pădurea Dragonul Verde... Totuși frica și panica față de ele îl chinuiesc clipă de clipă... moment de moment... Dragonul a mușcat puternic din el...

                Partenera este ceva complet diferit: nu există atracție sexuală / erotică / senzuală. Lupul trebuie să facă imposibilul și să o păstreze: pe această parteneră ciudată... complet diferită și din altă lume.

                Noua parteneră este, cu toate aceastea, incredibil de puternică... fără seamăn pe suprafața pământului. Dă impresia vie a greutății de plumb... Este ceva atât de dens și de tare că nu poate fi distrus... de nimic.

                Ea, culmea, nu este afectată de loc de întunericul și suferințele prin care trece Lupul Inițiatic. Le vede dar nu le simte și nu au nici un efect asupra ei! Este ceva incredibil... Însă foarte necesar, altfel nu ar fi posibilă înaintarea prin pădurea „Turnului”...

                Partenera este ciudată în interiorul ei... are ceva abisal... ce inspiră teamă în ceilalți... Dă impresia de greutate infinită... O stabilitate fără seamăn... Nu este ceva ce nu poate face... Este un unicat.

                Doar lupul singuratic se poate atinge fără frică de ea. Însă... ca atracție și potrivire, ca scânteie erotică cu inițiatul este zero...

                Lupul Singuratic trebuie să se descurce așa și să găsească soluții... Nici tensiune sexuală nu mai există... Este imposibil...

                Timpul merge împotriva lui.

                Există senzația evidentă de luptă imposibilă... luptă cu giganții: trebuie învinși uriașii... Practic este o luptă cu forțe imposibil de puternice...

                Are experiențe spirituale clare în care se vede tot timpul în vârful unei case enorme cu etaj și pământul începe să se cutremure. El se află în vârful cel mai înalt al unor construcții imense, pe vârful unor munți, și se produc cutremure ce schimbă definitiv dispoziția pământului pe sol...

                El este în vârful unui turn... și se uită tot timpul în jos. Totul este sub el... Nimic nu este desupra lui. Și jos... se produc cutremure ce schimbă totul... Construcțiile iau alte poziții, se modifică totul.

                În alte experiențe se vede urcând munți incredibil de înalți... plini de zăpadă... în singurătate absolută.

                În acest moment Lupul Dragon are de urcat ierarhiile Yggdrasilului.

                Lupta dragonului pentru ascensiune a început...

                A venit momentul de a urca Yggdrasilul cosmic, de a învinge toate ierarhiile existente și de a ascensiona spre vârful ierarhiei...

                Lupta cumplită de a urca Yggdrasilul cosmic și de a învinge toate ierarhiile sale stabilite... Acestea se împotrivesc...

                Ascensiunea prin Yggdrasil... depășirea ierarhiilor stabilite... iată scopul Asgardului: a pregăti calea spre așa ceva.

                Este necesar ca ierarhiile existente ale Yggdrasilului să se auto-depășească și să acumuleze și mai multă lumină... Dacă nu o fac este nevoie de a fi schimbate din pozițiile lor căci stagnează, induc stagnare în Yggdrasilul cosmic.

                Lupta prin ierarhiile cosmice este permisă și susținută de către Tyr. Acesta schimbă pe cei ce nu mai corespund în pozițiile lor.

                Ascensiunea prin Yggdrasilul lumii are ca scop aproprierea de lumina din vârful lui... Asimilarea luminii, aspirația spre lumină și înaltă viziune, auto-depășirea constantă spre lumină... și mai multă lumină... este ceea ce Asgardul urmărește.

                Situațiile de viață se schimbă și se îmbunătățesc pe de o parte. Însă Dragonul are atât de mult de lucru și atâta stres încât nu poate face față...

                Nu mai are timp... activitate peste activitate. Nu se mai relaxează deloc. Dimineața se trezește și mai obosit. Este la un pas de prăbușire.

                Situațiile devin critice... se cere și mai mult în continuu de la el. Nu mai are timp nici o secundă... Este o fugă teribilă... Toate se aglomerează... Toate sunt critice. Este o luptă cumplită...

                Ziua se luptă... noaptea se luptă... Se luptă cu toată lumea... inclusiv pentru parteneră, se luptă cu universul... Totul îi stă în cale.

                Totul se strică... totul se opune... ghinionul lovește absolut totul... orice aspect mărunțel... „Oprirea” amenință de peste tot.

                Însă Lupul Dragon nu-și permite nici o oprire oricât de mică... Luptă peste luptă... accelerare infinită a vitezei și a luptei cu toți și cu toate... Totul este împotriva sa... Întreg universul...

                Nimic nu mai funcționează bine... absolut nimic... totul se strică, se blochează... apar blocaje și opreliști incredibile și de nebănuit de peste tot... din toate direcțiile... nimic nu-l cruță... și toate-l atacă și-i pun baricade.

                Dragonul își dă seama că trebuie să stea cât mai ascuns de toți și de toate și totuși să facă cumva să continue: e imposibil! Oamenii sunt mânați de forțe ciudate și-l atacă în permanență pe dragon. Acesta înțelege cruda realitate a faptelor: nu are voie să rănească sau să lovească pe cineva căci ar însemna că face un rău gratuit unui nevinovat. Căci cei din jur sunt mânați de forțe ascunse din Yggdrasil și nu acționează din propria lor voință și decizie.

                Oricine îl vede pe inițiat se transformă imediat în dușman mortal și ascuns, care se lansează împotriva lui, cu toate forțele, ca un dement... plin de ranchiună, ură, cruzime fără rost, răutate gratuită... etc.

                Lupul singuratic are de făcut lucruri imposibile: să lupte și să facă într-un timp incredibil de scurt realizări ce în mod normal necesită mai mulți ani.

                Timpul se accelerează incredibil și inițiatul nu mai poate nici sufla. Se luptă zi și noapte clipă de clipă, făcând infinite lucruri în timp foarte scurt, să se ascundă de toți și de toate, să eludeze și să anticipeze cu forțele spirituale, pregătindu-se, orice posibil blocaj, orice piedică inimaginabilă, orice stricare, oprire, etc.

                În același timp, fără tensiune sexuală, să activeze „energiile vieții” cu partenera sa, cu care lipsește orice atracție sau interes senzual / erotic / sexual, de o parte și de alta...

                Lucrurile imposibile pe care Lupul Dragon este chemat să le facă sunt complet imposibile... Și imposibil este și să le enumeri pe toate cele imposibile... care trebuiesc făcute... și încă extrem de rapid, imediat, acum, simultan toate... !

                În plus suferința infernală, ascunsă, din interior, ce-l teroriza, îl chinuie în reprize. Nu se poate liniști dragonul. Există în plus panica de a nu face un atac cerebral sau de a nu muri subit, în somn sau căzând la pământ, din cauza eforturilor inimaginabile împotriva întregului univers, devenit absolut ostil și din cauza stărilor abisale interne imposibil de suportat, cu care se luptă. Lupta continuă cu „giganții”... lupta cu „uriașii”...

                Sunt momente în care ar dori să renunțe, însă îi apare Freyja care, într-o voce tremurândă și plină de rugăminte fierbinte, îi cere inițiatului să reziste neapărat: este absolut necesar și trebuie oricum să reziste. Freyja se roagă de el plângând...

                Dragonul a lăsat în spate orice speranță de a scăpa... merge mai departe cu lupta incredibil de puternică și împotriva întregului univers doar pentru că nu mai poate face nimic altceva... bănuiește că va muri în scurt timp. Însă nu există nici o cale de întoarcere.

                Noaptea experimentează zone înfricoșătoare ce-l paralizează. Sunt atât de înfricoșătoare încât un Dragon se simte paralizat... Case de vrăjitoare infinit de malefice... aerul pierzaniei... mizerie infectă...

                Dar lupul singuratic trebuie să continue.

                Face, fără să realizeze, lucruri imposibile... viteza se accelerează la infinit. Nu mai este timp de absolut nimic...

                Lupul se miră că mai trăiește... nu-și poate explica aceasta.

                Înțelege că nu are voie să fie rău cu cei din jur: ei sunt doar mânați de forțe ascunse din Yggdrasil. Ar fi ușor să-i distrugă... însă atunci ar fi prea simplu.

                Prin urmare Dragonul înțelege că a fi „bun” nu este o cerință morală sau etică, ci una care-l obligă să trăiască de mii de ori mai greu: căci dacă și-ar permite orice acțiune ar fi ușor să învingă pe oricine. Însă, dacă nu are voie să producă daune de nici un fel în ceilalți, adică se cere să fie „bun” la infinit, atunci își neagă o gamă întreagă de acțiuni posibile.

                Prin urmare, fiind infinit de bun și nedăunător cu ceilalți în mod voluntar și conștient, devine inimaginabil de dificil. Este mult mai dificil să faci ceea ce ai de făcut dacă ești legat la mâini și la picioare, decât dacă nu ești.

                A fi bun este o cerință de auto-depășire a propriilor calități și capacități prin care inițiatul trebuie să învingă totul refuzându-și o gamă incredibilă de arme și de acțiuni.        Însă el trebuie să găsească noi soluții, noi acțiuni astfel încât să nu producă rău. Deci, legat la mâini și la picioare prin propria voință, lupul dragon trebuie să inventeze altceva: este infinit mai greu. Trebuie să câștige noi calități... să-și dezvolte noi abilități... noi arme...

                În inițieri și în ascensiunea spre lumina din vârful Yggdrasilului a fi „bun” nu este ceva etic ci este un instrument de auto-blocare voluntară pentru a deveni și mai performant și mai creativ și mai inventiv și mai capabil și mai puternic și mai  înțelept, etc. Ceva ce  ajută evident la o și mai mare auto-depășire...

                Căci ceea ce oameni momentului consideră rău sau bine este evident doar o prostie. Și aceasta se înțelege perfect în pădurea Dragonului verde, după sacrificarea propriului ochi în vederea absorbirii înțelepciunii ultime. Atunci se înțelege perfect că ceea ce oameni consideră azi rău nu este altceva decât un capriciu: nu există „bun” sau „rău”. Este o penibilă invenție: făcută pentru a sclaviza omul... ca el să nu vadă lumina...

                Astfel, revenind, se trece peste situații imposibile clipă de clipă... Inițiatul este uimit și sincer mirat că nu a murit! Oare cum? De ce s-a întâmplat aceasta? E posibil așa ceva?

                Dar nu are ce face... lupta continuă infinit...

                La un moment dat se vede urcând cu schiurile un deal, în cadrul unui concurs. La pornire, jos, este aplaudat și încurajat și toate lumea este extrem de fericită... Însă o dată ce intră în concurs și ajunge primul, și încă cu avans, sus observă că este complet singur... deși marcajele concursului ce duc spre final sunt acolo. Dar nu a mai rămas decât el: nu mai este nimeni sus!

                Acolo sus, unde a ajuns, este complet singur... nu mai există nimeni... doar el... Doar el a ajuns acolo sus... Cel mai sus din creația aceasta... pe cel mai înalt vârf de munte... unde nu mai există nimeni...

                Nimeni nu este să-l aștepte... căci acolo sus, unde a ajuns, nu este de fapt nimeni... Și niciodată nu a fost nimeni... Este complet singur într-un loc al triumfului.

                Așa înțelege că mai are doar un pic... este deja aproape de vârful absolut al Yggdrasilului.

                Dincolo de muspelheim. A depășit muspelheimul.

                Vede divinitățile sub el... el este în cel mai înalt punct al cerului... și sub el divinitățile iau masa... petrec la o masă festivă și extrem de rafinată și specială... Însă Dragonul lup nu poate participa căci este mult deasupra lor... și se tot uită în jos... Este foarte multă muncă, agitație, acolo jos...

                Lupul Dragon înțelege că lupta se duce pentru a urca cât mai sus spre vârful Yggdrasilului.

                La un moment dat, după cumplite forțări inimaginabile și lupte cu forțe gigantice, lupte cu „uriași”, se ajunge în Niflheim... Inițiatul devine în interior de gheață... cristal pur și transparent... El devine un Gigant din Niflheim.

                Multe evenimente nu sunt relatate aici... fiecare trebuie să le descopere pentru el însuși. Aici sunt prezentați doar pașii radicali, schimbările cataclismice ce trebuiesc îndeplinite. Există însă multe, incredibil de multe, evenimente ne-amintite... Și e mai bine așa...

                După alte forțări inimaginabile, și lupte cu „Uriași”, cu evenimente și forțe imposibil de puternice prin cruzimea și teroarea lor, se intră în Muspelheim... Natura interioară a „Lupului Dragon” devine foc... El este acum Muspelheim... Cea mai înaltă și puternică zonă a Yggdrasilului. Zona invincibilă... el devine invincibil...

                A pătrunde în Muspelheim pe drept, prin natura internă de foc dobândită, nu este dat oricui.

                Inițiatul se tot miră că nu a murit! Și acesta este un eveniment imposibil!

                Odin, Tyr sunt extaziați și foarte mulțumiți... !

                Freyja este senină, veselă, eliberată și în culmea fericirii...

                Este o reușită aparte...

                S-a terminat! Lupul Singuratic, mânat de Odin și orientat de Freyja, testat de Tyr, și ajutat în secret de multe alte creaturi înțelepte și luminoase, a atins cel mai puternic loc: primordialul Muspelheim ce exista cu mult înainte de Yggdrasil, mult înainte de creație. Este forța primordială care împreună cu Niflheim formează la un moment dat creația...

                S-a ajuns sus. Mai sus de atât înseamnă a depăși primordiala manifestare... scânteia primă. Nu mai există nimic deasupra.

                Inițiatul este în vârful Turnului său. Îl vede: este imens și nu i se poate zări întreaga întindere. Inițiatul este în vârful acestui turn...

                Apoi... lucurile se liniștesc... apare o liniște și ceva recompense ciudate, mundane...

                De nicăieri apare, în liniștea odihnei dureroase..., anunțarea plină de culoare a necesitații ridicării unui al doilea turn, lângă cel deja creat! Este de neînțeles! Cum? Nu s-a terminat totul? Ce se întâmplă? E imposibil ceea ce se petrece.

                Apoi, Thor ne dă întâlnire - zbierând din toate forțele creației, încât creierul și mintea noastră sunt la un pas de zdrobire și pulverizare - la porțile cumplite ce duc în afara Muspelheim... ce se află la capătul celălalt al Muspelheimului... și care dau în afara sa... „în cealaltă direcție”.

                Sunt porțile cutremurătoare ale universului: ce dau înspre domeniul luminii infinite... Porțile prin care nu are voie nimeni, nici măcar un Zeu, un gigant sau vreun Muspelheim să treacă... de fapt nimeni nu cunoaște cumplitele porți ale creației... ce dau dincolo de forțele primordiale ale Muspelheimului...

                Deschiderea înspre cealaltă parte...

                Deși se împotrivește, lupul dragon, devenit Muspelheim, nu are ce face: totul a fost hotărât și aranjat deja...

                Apar din neant situații de mii de ori mai intense și dureroase... Inițiatul simte cum primește o lovitură definitivă în interiorul capului său cu un ciocan imens... din partea lui Thor. Este o lovitură cum nu mai există... Ca urmare a acestei lovituri simte că în capul său, la nivel spiritual, s-a produs o gaură imensă... are impresia că nu mai există nimic între el și restul. Se modifică absolut totul în interior.

                Se observă noaptea... cum se ridică cu o viteză năucitoare al doilea Turn... Pentru un motiv anume este nevoie de al doilea Turn...

                Și se construiește imediat al doilea Turn...

                Apoi... după o scurtă perioadă se simte cum scânteia tensionantă și malefică Muspelheim... ce intrase în inițiat când și-a sacrificat Ochiul drept, iese din el... și tensiunea neîmpăcată dispare subit...

                Este o eliberare imensă... însă inițiatul rămâne fără tensiunea care, deși malefică și dăunătoare, îi dădea forță să continue orice ar fi.

                Toate aspirațiile Aesirilor se realizează astfel. Se ajunge prin urmare în vârful Yggdrasilului, la lumina cea mai înaltă... dincolo de Niflheim și Muspelheim, chiar dacă ele sunt forțe primordiale.

                Inițiatul este salvat de Niflheim și chiar de Muspelheim (focul cu a sa întunecime și înnegrire). Toate acestea au fost depășite. Inițiatul este invincibil și nici o otravă nu are vreun efect... La fel ca Sigmund, tatăl lui Sigurd, imun complet la orice otravă.

                Victoria este totală!

                S-a ajuns la „lumina din vârf”...

                S-a împlinit misterul nordic al inițierii.

                Scopul intrării în Asgard a fost atins...

                Lupul singuratic se vede foarte clar ca un imens Dragon cu un singur Ochi gigantic în mijlocul capului. Se vede ca un dragon cu un singur ochi în frunte... un ochi imens / înfiorător... ce se uită fix la tot... Experiența este atât de vie încât nu se uită niciodată.

                Rolul Asgardului inundat de lumină, din vârful celui mai înalt munte, s-a împlinit: a condus un inițiat până la cea mai înaltă lumină... până dincolo de gheață și foc... până în vârful ultim al Yggdrasilului unde „lumina...” luminează fără opreliști...

                Este ceva profund înălțător și împlinitor după atâtea lupte: supra-omul luminat complet... „lumina” fără margini... cea mai înaltă stare obținută... supra-omul complet împlinit! Victoria totală!

                S-a ajuns în vârful Yggdrasilului... Au fost depășite și învinse toate ierarhiile...

Bătrânul Alb

                Se simte în interior o slăbiciune... lipsa de sprijin a scânteii Muspelheim... După o scurtă perioadă inițiatul își pierde echilibrul și se prăbușește în boală...

                Freyja, Eir sunt lângă el și-l ajută... îi oferă o lumină albă cu care-i inundă întreg corpul și întreaga minte...

                Încet, încet lupul se reface... în pofida oricări așteptări și a oricărei derulări normale a lucrurilor... El supraviețuiește... și-și învinge, miraculos și într-un mod de neînțeles, toți dușmanii externi: toți se prăbușesc... inclusiv partenera invincibilă.

                Inițiatul se simte eliberat... rupt de toate... și cu foarte multă muncă de vindecare de făcut... Încă nu știe dacă va supraviețui. Dar nici nu mai contează...

                După o perioadă oarecare este anunțat că va trebui să intre din nou în Pădure! Și când intră... fără să mai obiecteze... vede că drumul din pădure este amenajat și creat aproape ca o șosea. Evident că pădurea este cunoscută pe de rost... nu mai există secrete...

                Se simte ridicat la o nouă luptă...

                Apoi, într-un mod liniștit, apar situații noi nefirești... însă există seninătate și liniște în interior. Starea este cu totul alta, acum că scânteia din Muspelheim a ieșit din interior.

                Căci el a depășit natura de Muspelheim când a ridicat al doilea Turn și a trecut prin porțile teribile ale Yggdrasilului, dincolo...

                Odată ce a învins și în această nouă luptă, apare subit un bătrân alb și vesel. Nu-i pasă de nimic și este plin de înțelepciune și el știe totul... în mod senin. Se manifestă ca și cum nimic nu ar conta... nici universul... nici creaturile din el... nici chiar Zeii... Nimic nu contează...

                Este un bătrân complet alb: fața albă, părul alb, barba albă, ochi albi... și se poartă foarte familiar cu noi... parcă ne știe de dinainte de existența universului...

                El este fericit și iubitor...

                După foarte scurt timp, apare o nouă parteneră. Una foarte slabă în sufletul ei și plină de probleme... O catastrofă pe două picioare... O persoană atâta de slabă nu i-a fost dat lupului să vadă în viața sa... este dincolo de orice normalitate...

                Cu ea și cu puțină „tensiune erotică” dragonul practică sexualitatea inițiatică... Scurt timp...

                Brusc se petrece ceva: „lupul dragon” și cu Tyr pătrund în domeniul Luminii Infinite... Acolo îl așteaptă pe inițiat un loc al său... metaforizat printr-o vilă cu o grădină enormă...

                Apoi se resimte cum totul a trecut... nimic nu are de fapt nici cea mai mică importanță...

                S-a ajuns în vârful Yggdrasilului, acolo pe unde curge lumina în interiorul Yggdrasilului... și apoi s-a ieșit din Yggdrasil... în „lumina infinită”... dincolo de creație...

                Un inițiat se poate opri la orice nivel: Asgardian, sau Dragon. Apoi, dacă a intrat în „pădurea Turnului”, se poate opri la orice nivel, în oricare din cele nouă lumi,[1] unde poate deveni astfel un conducător suprem. Dacă se continuă înseamnă că se urcă tot mai sus spre vârful ultim al Yggdrasilului.

                Dar se poate scăpa de ierarhiile Yggdrasilului...

☺

Ochiul lui Odin

                Situațiile se liniștesc total brusc! Totul dispare... toate situațiile... și toate persoanele ciudate din viața noastră... totul se schimbă...

                Încet, încet dispar cu totul... definitiv... stările cumplite abisal-infernale din interior... se revine la normal... Un normal pe care oamenii nu-l cunosc cât de dulce este... de fapt.

                O normalitate complet uitată ce pare acum, pentru lupul singuratic, un paradis... I se pare ireal... ce ușoară este normalitatea... ce paradis...

                Urmează o perioadă ciudată de lupte exterioare. Însă inițiatul nu mai este distrus complet de stările interioare abisal-infernale ce i-au fost induse de scânteia din Muspelheim. Această scânteie a ieșit... și infernul interior handicapant s-a risipit.

                Lupul Dragon se poate folosi acum de toate calitățile sale...

                Și oamenii se țin deoparte terorizați și blocați inexplicabil doar de simpla prezență a sa... Situația aceasta devine foarte pregnantă.

                Deși avem nevoie de somn și de odihnă, de liniște... apar situații ce ne cer toată implicarea și toate calitățile...

                Devine evident că se cere întărirea a ceea ce este deja tare în interior.

                Doar prin efort și întărire se obține puterea vindecătoare ce ne poate restabili.

                Dacă lupul nu se angajează în lupte cu cei din exterior va sucomba în îmbolnăvirea organismului și a minții sale.

                Lupta-l face pe dragon să se țină tare și în acest proces se vindecă automat... Fără să realizeze... La fel cum „Zarathustra” spunea despre „sănătate”: aceasta trebuie să vină din puterea interioară, din forța sufletului, din efortul de a fi mereu mai perfecționat, din auto-depășirea continuă ce-l scoate pe supra-om din orice dereglare, greșeală, boală, îmbolnăvire, slăbire.

                Sănătatea reală / adevărată este tăria de oțel a sufletului, puterea bucuroasă și manifestată a capacității de a face orice... Creativitatea liberă... Forța și tăria aduc sănătate. Și nu prăbușirea în lâncezeala suferinței și a greții...

                Sănătatea trebuie câștigată... Tyr are grijă de aceasta...

                Mereu și în continuu Freyja este lângă el... zi și noapte și are grijă de el permanent... orientându-l cu iubire... dându-i sfaturi... îngrijindu-l...

                Freyja nu părăsește niciodată pe cel demn... și dornic de auto-perfecționare, rafinat și frumos în interior...

                Tyr îl pune mai departe în lupte...

                Auto-depășirea trebuie să continue spre binele lupului... chiar dacă s-a ajuns la lumina infinită... Orice poate fi și mai perfecționat... orice poate fi depășit și îmbunătățit... Auto-depășirea este salvarea, clipă de clipă, a lupului singuratic...

                Stările infernale au dispărut...

                Lupta de acum înainte este cu totul diferită: nu mai există infern în interior... și se posedă spre folosință toate calitățile și lumina înțelepciunii... care au fost obținute.

                Se bucură de toate calitățile sale dobândite, de întreaga sa natură obținută... și de liniștea internă... pacea senină.. și luminată...

                Observă că are în interior calitățile Odinice prezente explicit în numele multiple ale lui Odin!

                Numele lui Odin sunt: Allvater, Herblindi, Herjan, Hnikad, Hnikud, Fjolnir, Oski, Omi, Wiflindi, Swidur, Widrir, Jalk, Swafnir, Vegtam, Grimnir, Widrir, Fjorgyn, Hropt, Ofnir, Gangleri, Grim, Thekk, Thridi, Thud, Ud, Har, Sad, Swipall, Sanngetal, Herteit, Glapswid, Fjolwid, Bileyg, Boleyg, Bolwerk, Sidhott, Sidkegg, Siegvater, Atrid, Farmatyr, Kjalar, ... etc.[2]

                Aceste nume sunt puteri și calități ale lui Odin. Ele sunt, în plenitudinea semnificației lor, secrete... Armele lui Odin sunt secrete... Sensul este parțial dez-ocultat... marea parte rămâne secretă...

                Însă inițiatul la acest nivel le recunoaște... și-și recunoaște anumite calități ca fiind prezente în el chiar din perioada de pregătire... Înainte de intrarea în luptele misterelor nordice... Apoi, acestea s-au tot acumulat în el...

                Fără efort, aceste calități Odinice se manifestă, înnebunindu-i pe ceilalți... orice face inițiatul îi reușește...

                Nu mai este oprire... nu mai poate fi oprit de nimic. Auto-depășirea, auto-rafinarea și perfecționarea continuă acum cu bucurie și pace sufletească... cu voluptate...

                S-a instalat liniștea și lumina... Drumul este de acum deschis...

 ☺

Ascensiunea Spiritului Nordic

                Apoi, după un timp, se înțelege că toate eforturile realizate până acum se reverberează în natura tuturor...

                Tot ceea ce nordicii au obținut prin sacrificii imense, cumplite, inimaginabile sunt transmise nu doar genetic mai departe urmașilor, ci și celorlați membrii ai neamului său.

                În „Poemul Hyndlei”, din Cânturile Zeilor, Edda, Freyja îi indică foarte exact lui Ottar că toți eroii nordici,[3] toate neamurile nordice, sunt înrudite cu el. Toate calitățile nordicilor le-a moștenit și el... sunt și în el. Doar trebuie să se trezească la ele...

                Toate calitățile nordicilor sunt în descendenții lor, chiar dacă nu sunt descendenți pe linie genetică directă.

                La fel, toate calitățile, eforturile și valorile dobândite de inițiatul nordic rămân însemnate, gravate, pecetluite, depozitate în toate persoanele de felul său...

                Freyja, Tyr, Odin, Sif, Thor, Vidar, Baldr, Freyr, Eir, etc., cu toții sunt direct implicați în ridicarea europenilor... în oferirea calităților obținute prin inițieri poporului european... omului nordic.

                Cu toții, Zei și oameni, beneficiază de aceleași valori și victorii... De aceeași lumină infinită...

                Europeanul a folosit orice pentru a se dezvolta...

Concluzii

M

isterele inițiatice nordice sunt extrem de dureroase și cumplite... imposibile. Supraviețuirea nu este garantată.

                În aceste mistere nu se cere calmul minții sau echilibrul sufletului, ca în buddhism, yoga, hinduism, etc. Nu se tinde la aducerea omului în armonie, în zona de confort, confort maxim.

                Nu se încearcă alinarea idioților. Sau „armonizarea” degeneraților.

                În misterele inițiatice nordice se torturează inițiatul. El este aruncat mult dincolo de orice zonă de confort, scos din orice îi este cunoscut și firesc. Este o aventură sinistră ce duce doar la activarea instinctelor de supraviețuire.

                Dacă inițiatul se liniștește prin meditații sau psihoterapie, el este imediat aruncat într-o catastrofă și mai mare, o disperare infinită, ce nu mai lasă loc nici unui control, unde este mult dincolo de orice și acționează doar instinctele de supraviețuire prin el.

                Și atunci Zeii Nordici acționează în el, și prin acele lupte cerute de către ei, educând și transformând inițiatul în cele mai adânci zone ale sale...

                Inițierea nordică nu are de a face cu mintea sau cu emoția. Inițierea nordică se desfășoară în zona celor mai adânci instincte...

                Inițiatul era spânzurat pentru a avea experiența morții. Dacă scăpa atunci devenea inițiat, ca urmare a experiențelor avute în zona dintre viață și moarte. Dacă murea, era eșuat. Deci era la nivelul primordialei supraviețuiri, era dus la activarea instinctelor de supraviețuire...

                Inițierea nordică distruge orice siguranță, orice liniștire, orice echilibrare, orice reconfortare, orice reflecție, ucide orice urmă de consolare și orice speranță... viitorul este doar căderea în abisul infinit... Dar inițiatul trebuie să continue... Nu există nimic în viitor pentru inițiat... dacă găsește calea până în Asgard bravo lui, dacă nu să moară acum! Căci este o sămânță putredă, fără glorie, fără valoare reală intimă, este doar o degenerare a capriciilor... și o imperfecțiune malignă și foarte periculoasă a instinctelor... Prin urmare, nimic bun nu va ieși în mod autentic din el niciodată...

                Nordul nu înseamnă salvare... „salvare a sufletului”, ci tortură a inițiatului, luptă crâncenă, disperare infinită și efort inimaginabil, dincolo de considerentele minții și ale emoției... dincolo de orice...

                Inițiatul nordic se aruncă singur în infinitul abisului... și singur se salvează... dacă instinctele îi sunt suficient de perfecționate: după milenii de efort ale propriei linii genealogice... Atunci ajunge în fruct, dacă inițiatul reușește, propria linie genealogică.

                Atunci împlinește eforturile inimaginabile, realizate din timpuri imemoriale de către strămoșii săi, în lupta crâncenă prin tenebrele cumplite ale timpului...

                Atunci duce la bun sfârșit toate suferințele și eforturile inumane pe care înaintașii și strămoșii săi (pe linie de sânge) le-au realizat pentru a supraviețui și a transmite ceea ce era mai prețios și valoros viitorilor copii, nepoți, strănepoți... stră-stră-nepoți... în întunericul nesigur al viitorului... peste zeci de mii de ani. Și... la final inițiatul... ajunge în Asgard... primit de Odin... la masa Zeilor!

                Se naște subit în inițiat profunda și umilitoarea recunoștință pentru toți cei ce l-au făcut ceea ce el este și i-au transmis cu căldură și iubire pasională propriile gene forjate: proprii săi înaintași ce au oferit tot ce este mai bun din sufletul și spiritul lor... pentru ca el să poată ajunge... odată... în Asgard... la masa Zeilor!

                Doar câteva linii genealogice ajung acolo... în Asgard... Restul sunt terminate, distruse și sfârșite de Odin și restul Zeilor Nordici.

                De aceea Zeii nordici lucrează cu poporul, cu întregul „Folk”, neîncetat, zi și noapte... pentru a perfecționa europeanul de mii de ani...

                Zeii nordici lucrează la nivelul instinctelor. Educă și spiritualizează instinctele și nu mintea sau emoția. Nu sunt interesați de gânduri, de activitatea superficială a intelectului sau de agitația emoțională. Ei pun inițiatul în situații în care nu poate face față, în situații în care abandonează ceea ce știe și intervin în acțiune și spre salvare instinctele. Și aceste instincte sunt sublimate și transformate în interiorul inițiatului.

                Situațiile în care inițiatul este pus seamănă cu lupta pentru a supraviețui unui pericol mortal imediat, ucigător în momentul prezent. Unde intră imediat în acțiune instinctele... pentru a ne salva...

                De exemplu, după munci inițiatice cumplite, în care inițiatul este la un pas de cedarea sistemului nervos, la un pas de comoție cerebrală din cauza tensiunii și a oboselii, zeii nordici îl pun în situații în care trebuie să lupte ca un leu pentru a învinge o nouă situație absolut imposibilă, penibilă, umilitoare, de necucerit.

                În acest moment inițiatul cu starea sa de iminent colaps cerebral nu are altceva de făcut decât să lupte fără intruziunea minții și nici a emoțiilor. Orice intruziune a gândurilor sau a minții, a emoțiilor îl conduc imediat și instant spre moarte, prin agitarea sistemului nervos. Astfel, el nu are altă soluție decât să se relaxeze, pentru a nu muri, să uite totul și să acționeze în luptă după instinct. Atunci se îndepărtează de agitația mentală, gânduri, emoții și instinctele îi sunt în continuare spiritualizate, perfecționate, învățate, educate: „ascensionate”.

                Când ceri refacere, relaxare, odihnă pentru a nu muri, după penibile și cumplite eforturi de supraviețuire, ești atacat cu situații și mai ucigătoare, în care trebuie să lupți încă și mai mult. Astfel, înveți că în mijlocul bătăliei celei mai crunte și cumplite există pace... liniște... refacere. O luptă inegală și incorectă... situații penibile...

                Ei, zeii nordici, nu-ți oferă liniște sau medic să te vindece, situații bune și pozitive pentru refacerea ta. Ci te aruncă în cea mai mare și cruntă bătălie, unde toată lumea te atacă, o bătălie pe care oricum nu ai cum să o câștigi. Atunci realizezi că nu ai ce face, ci trebuie să te abandonezi instinctelor și să găsești refacere și odihnă în cea mai cumplită luptă, doar pentru a supraviețui. Astfel, înveți să depășești mintea, gândurile, emoțiile și să te lași pe mâna instinctelor deja spiritualizate. Atunci, în mijlocul luptei... te odihnești și te refaci. Te vindeci! Așa te ajută Zeii Nordici. Ei te pun să te lupți cu „giganți”...

                Când ascensionezi lupți așa cum nu-și imaginează nimeni. Și când ai ajuns la capăt și nu mai poți vin altele și mai cumplite și tot așa până la cedarea corpului. Apoi când ești pe punctul de a ceda ești pus în alte situații de luptă imediată, pentru a te putea reface...

                Când ceri odihnă ești aruncat în luptă crâncenă ca să înveți și să reușești să te odihnești oricum, în orice mod. Să înveți că singura realitate adevărată sunt instinctele și educarea și spiritualizarea lor.

                Odin, zeii nordici, nu sunt interesați de „ceea ce crezi”, de credințele tale, de emoțiile tale (fericire sau suferință sau sfârșeală, disperare, etc). Ci doar de instinctele tale. Ei lucrează la nivel instinctiv. Dincolo de orice manifestare.

                Astfel încât orice religie ar veni, orice probleme ar apărea, orice alte lumi ne-ar asupri, instinctele vor continua să funcționeze ascensional, spre lumină, așa cum acești zei nordici le-au educat... și le educă în omul european.

↑

                Spiritualitatea nordică lucrează la cu totul alt nivel decât orice altă spiritualitate de pe suprafața pământului. Nu cere credință, nu cere practici spirituale zilnice, nu cere devotament. Nimic mental și nici măcar emoțional. Nici un control al minții sau al emoțiilor. Ci lucrează dincolo de orice formă... lucrează în instinct!

                Astfel încât orice religie ar avea europeanul, în orice cultura s-ar afla, în orice situație emoțională ar fi în viața sa, munca spirituală de ascensiune spre lumină și auto-perfecționare se realizează în instinct, în adâncul primordial al ființei.

                Odin sau Tyr nu e interesat de suprafața efemeră unde rezidă gândirea și emoționalitatea. Suprafața mereu schimbătoare...

                Indiferent că europeanul știe sau nu la nivel mental / conceptual sau simte la nivel emoțional că se întâmplă ceva în interiorul său instinctual, zeii săi, zeii nordici, îl lucrează și-l supun la munci ale instinctului... Pe care le spiritualizează.

                Munca spirituală nordică se referă la spiritualizarea instinctelor, la educarea instinctelor astfel încât ele să fie ascensionale...

                Nimeni nu se mai poate atinge de spiritualitatea nordică... ea se desfășoară, adânc, dincolo de orice formă mentală sau emoțională, religioasă sau culturală, dincolo de orice formă sau situație lumească, dincolo de orice interdicție sau observație: se desfășoară în instinct, fără ca omul să știe măcar.

↑

                Ce să mai vorbim de liderii religioși și activitatea lor inchizitorie? Încă din perioada imperiului Roman a existat o voință „întunecată”, fanatică, de a distruge complet spiritualitatea europeană... de a o face să dispară... de a elimina lumina... Roma, prin Iulius Cezar, a eliminat complet învățătorii spirituali ai europei centrale celtice: Druizii. A ucis toți Druizii: nu a lăsat pe nici unul în viață. Deci intenția era clară: distrugerea și eradicarea spiritualității europene autentice.

                O asemenea crimă a fost posibilă doar pentru că Roma era condusă din interior de o „intenție întunecată”. Altfel nu o putem numi de vreme ce s-a dedat la asemenea crime inimaginabile de eliminare a întregii spiritualități europene, indiferent de prețul plătit.

                Apoi, tot la Roma, s-a creat Biserica Catolică. Aceasta la fel, s-a dedat la cele mai înfiorătoare și infernale acțiuni pentru a reuși eliminarea completă a spiritualității nordice, sau a oricărei urme a ei. Nici o dată în istorie nu a existat o asemena teroare și întunecime umană ca pe vremea puterii maxime a Vaticanului. Aceași „intenție” întunecată a creat, prin urmare, și Vaticanul.

                Mai mult, au apărut ordine catolice ciudate: călugării cruciați, apoi masonii cu toate formele lor, apoi întreaga paletă de grupuri semi-masonice ca rozcrucienii, orto templi orientis, gnostici, thelemiți, etc, etc, etc. Toate aceste organizații au ca singur scop propagarea unei „străine spiritualități”, degradante și absurde, de fapt, în Europa. Adică a umple atât de mult zona intelectuală și culturală cu orientalisme și avraamisme greșit înțelese și predate cu rea intenție încât să epureze complet orice „spiritualitate autentic europeană nordică”.

                Prin urmare aceași „intenție” întunecată de a face ca spiritualitatea nordică, autentic europeană, să fie uitată / batjocorită / bagatelizată / eliminată ca fiind inferioară. Unde doar avraamismul și orientalismele sunt considerate superioare, deși efectele acestora sunt de fapt catastrofale: fanatism ultim generat de întunecare, criminalitate și genocid, degradare umană până la dispariția completă a igienei și demnității, etc.

                Oricât de sus și tare strigă aceste avraamisme și orientalisme „Umanitate”, ele se află de fapt angajate într-o „intenție” întunecată de a bloca omul într-o credință absurdă, de a-l degrada, de a-l degenera, de a-i opri auto-depășirea și avansul creator prin filosofii absurde, nihiliste, defetiste, fanatice și criminale.

                Ele încearcă de fapt acoperirea cu întunecime a umanității: retardarea omului, umilirea și batjocura omului... transformarea omului într-un incapabil și un degenerat irecuperabil. Și mai ales discreditarea și dacă este posibil eliminarea completă și definitivă a științei și a cunoașterii și înlocuirea lor cu credințe absurde și activități penibile / degenerante / blocante la nivel uman...

                Deși strigă sus și tare „Umanitate” ele sunt mânate de „intenția” întunecată de a opri și a distruge definitiv omul, umanitatea, și de a opri creativitatea sa și efortul său de a se dezvolta tot mai mult în toate direcțiile... Orice, din partea lor, pentru blocarea / distrugerea / degenerarea omului...

                Și toată mișcarea „new-age” este un efort disperat de a produce haos și degenerare în spiritualitatea umană...

                Din fericire aceste situații au fost depășite deja, de zeii nordici, de „spiritul” adânc al europeanului, de mii de ani. Ascensiunea cumplită... continuă... fără întrerupere, în continuu..., neobosită... s-a petrecut doar în Europa... în pofida oricăror terori abisale de tip avraamic sau a oricărui haos așa zis „spiritual” degenerant și producător de rebuturi de tip oriental...

                Lumina Nordului a ieșit la suprafață în pofida a tot și încearcă din răsputeri și acum să salveze omenirea... prin deschiderea drumului spre o civilizație interplanetară, eliberată de orice constrângeri... a salva umanitatea prin independizarea ei de orice pericole (medicale, mentale, emoționale, fizice, cosmice, etc.).

                Spiritul nordic a răzbătut... lumina inefabilă boreală, pură și rafinată, strălucește... și conduce omenirea spre propria ei ascensiune și avans...

                Odin lucrează în ascuns. În orice aventură și încercare, după cum am văzut, poartă un alt nume. Odin este mereu ascuns... Este una din caracteristicile sale: ascunderea și deghizarea. Nimeni nu bănuiește nimic până când deja totul s-a întâmplat și s-a realizat și a erupt cu furie...

                Odin a avut grijă și a protejat spiritualitatea nordică așa cum nimeni nu a bănuit... Odin a realizat toate acestea în interiorul său, supunându-se la suferințe, torturi, mutilări pentru a atinge ascensionarea cea mai profundă și spiritualizată, în cea mai adâncă zonă a ființei sale. Și a oferit tot ce avea mai bun omului european de care a avut grijă și care i-a cerut ajutorul. El și personajul din spatele său, educatorul și păzitorul său: Tyr, care și-a oferit mâna dreaptă lupului Fenrir pentru al păzi pe Odin... Odin face la fel pentru oamenii săi...

↑

                Este potrivit și bun ceea ce folosește la ascensiune, dincolo de orice, și este rău ceea ce duce la degenerare.

                În religiozitatea nordică nu există conceptele Platonice de „bine absolut” și „rău absolut” (bine în sine și rău în sine, în modul Kantian sau dualitatea bine-rău a gnosticilor primitivi), indiferent de context.

                La nordici totul depindea de context și „binele” și „răul” platonician, care este de sorginte arabică la originea sa, nu existau. Nu existau și nu există pentru spiritul european autentic acțiuni „bune” absolut în orice circumstanțe sau „rele” în orice situație ar fi. Nu exista așa ceva.

                Acțiunile erau de dorit dacă aduceau ascensiunea și noul în anumite situații. Și erau de respins dacă în alte circumstanțe și situații produceau degenerare.

                Binele ca bine și răul ca rău nu existau. Erau acțiuni bune în anumite contexte și rele în alte contexte și situații. De dorit era ascensiunea, rafinarea, noul, noblețea... Natura umană interioară perfecționată...

                Astfel, zeii nordici au transcendat orice manifestări religioase, table statice de legi absolute sau mode culturale, cerințe sau interdicții. Spiritul european nu mai poate fi oprit în ascensiunea sa. Munca se petrece în instinct... dincolo de bine și de rău...

                De acolo vine lumina... și de acolo intră în om în interior și-i luminează toate celelalte părți ale ființei sale: mintea, emoția, corpul, expresia.

                Misterele inițiatice nordice se petrec fără știința nimănui... și dincolo de orice opreliști... cu o cruzime inimaginabilă... înaintașii tăi au trebuit să te înzestreze cu calități incredibile pentru a putea rezista... și a învinge!

                Freyja, Odin, Tyr și alții au continuat munca cumplită, grea și luminoasă, a educării și orientării omului de tip nordic, cu ușurință și din interior și fără să știe nimeni: în toată perioada întunecării „creștine” și în zilele noastre. Și aceasta de mii de ani...

                Nimic nu-i poate opri...

                Munca ascensională a continuat și continuă cu o forță de neoprit, clipă de clipă, în secret... în interiorul omului...

                Fără ca cineva să poată înțelege ce se întâmplă.

↑

                O dată cu Nietzsche, și al său Zarathustra, spiritul adânc inițiatic, ascuns, odinic a ieșit la suprafață...

                Energia Odinică, în trecut, era rezervată pe de o parte doar „ascensiunii inițiatice nordice” și pe de altă parte formării războinicilor nordului, „einherjar” și „valkyrii”.

                Energia Odinică, a vântului uraganului dezlănțuit, a fost îmbogățită cu invincibilitatea naturii intrinseci a Muspelheimului... Căci Odin făcuse în timpuri străvechi, mai vechi decât s-ar putea crede, pact de sânge cu Loki. Loki este un fiul al focului... astfel, natura Odinică s-a îmbogățit cu natura focului... cu natura Muspelheimului.

                Odin, prin Nietszche, a reușit să pătrundă direct în conștiința și deci în interiorul umanității europene... în mintea, sufletul și spiritul european.

                Energia Odinică a intrat în interiorul sufletului și a minții oamenilor! Chiar dacă aceștia nu sunt lupi inițiatici, dragoni, einherjar sau valkyrii.

                Umanitatea a fost „fecundată” cu „energia odinică”... Ea face parte, acum, din structura și natura umanității și a „spiritului european” .

                Structura odinică a ieșit la suprafață, fără a se fi înțeles acest lucru. Structura Odinică a penetrat zona conștientă a umanității, mentalul și emoționalul, fără ca cineva să fi înțeles cu adevărat acest lucru.

                Și lumea s-a schimbat! O dată cu Nietzsche Odinicul a penetrat în totalitate umanitatea. Iar lumea s-a schimbat radical. Lumea a devenit cu totul altceva după Nietzsche.

                Umanitatea și-a accelerat într-un mod de necrezut, dincolo de imposibil, propria dezvoltare pe toate nivelele. Efectele sunt incredibile. Trăim într-o cu totul altă lume: tehnologie inimaginabilă acum doar 100 de ani. Mondializare și penetrare a valorilor și a „spiritului european” în toate colțurile lumii, în toate felurile.

                Spiritul european a fecundat întreaga umanitate. Spiritul european a salvat viitorul umanității prin știința medicală, prin tehnologiile incredibile..., prin universalizarea valorilor etice și morale ale spiritului european. Prin libertatea oferită la toate nivelele de către spiritul european. Planeta s-a schimbat complet!

                Spiritul european, în partea sa științifică, a produs eliberarea de propria planetă. Inventivitatea mental conștientă, fecundată odinic, a generat roboți ce se găsesc deja pe suprafața unor planete ale sistemului nostru solar și pe suprafața unor sateliți ai acestor planete. Mai mult, există roboți ce au depășit deja limitele acestui sistem solar... și călătoresc prin spațiul infinit.... complet autonomi, trimițând înapoi cunoaștere despre universul în care ne aflăm.

                În laboratoarele științifice s-au realizat deja artificial „găuri negre” și suntem foarte aproape, dacă nu s-a și întâmplat deja, de a crea la nivel „micro” structura și funcționarea controlată solară: generarea artificială a unei stele, a unui „soare”. Și controlarea activității acesteia. Umanitatea actuală este pe cale de a controla forțele universului. Inventivitatea fecundată odinic este infinită...

                Toate acestea s-au întâmplat în aproximativ 100 de ani. Mai mult de două mii de ani de avraamise și nimic... O dată ce energia odinică a penetrat mentalul și sufletul omului s-a petrecut o explozie...

                Beneficiile structurii odinice sunt infinite...

                Nivelul de cunoaștere al umanității este de necrezut. Ceea ce este capabil azi omul să facă nu putea fi nici măcar visat.

                Valorile, calitățile, structura, naturalitatea și firescul odinic sunt adânc înrădăcinate în sufletul colectiv... Și umanitatea se împărtășește fără să realizeze din „energia odinică”...

                La fel s-a întâmplat cu natura împărtășită a Freyjei. Spiritul european s-a descătușat de absurditatea avraamică a blocajului și a aberațiilor sexuale mizerabile. S-a redescoperit naturalitatea..., necesitatea și firescul erotismului și al senzualității. Energia sexuală este mai activă ca nici o dată în umanitate... Spiritul european se poate bucura din nou de libertatea erotică... sexuală... de plăcerea atât de benefică a senzualității...

                Această eliberare a „energiei vieții”, și a fenomenelor complexe și adânci... ce o însoțesc, va fi urmată de o rafinare firească... inevitabilă.

                Erotismul, senzualitatea, activitatea luminoasă cu energiile vieții se va rafina natural... se va îmbogăți incredibil...

                Energia vieții, și stările minunate pe care le oferă, va fi rafinată de acum încolo... la infinit... Spre o frumusețe ce nu se va opri nici o dată în a se rafina și mai mult pe ea însăși... Și aceasta acum că am scăpat de teroarea, mizeriile și reaua intenție întunecată a avraamiselor față de viața și erotismul ce fac parte din noi.

                Omul a fost eliberat... în inventivitate, cunoaștere, putere, senzualitate și erotism... în frumusețe, libertate și auto-depășire.

                Rafinarea și noblețea senzuală, erotico-sexuală, senzualitatea intimă și capacitatea de o împărtăși rafinat și cu frumusețe, mai au un drum de parcurs... Însă s-au eliberat... și procesul firesc al rafinamentului s-a activat deja... arhietipul Freyja lucrează în continuu...

                Rafinarea iese, fără efort conștient, din instincte...

                În cazul în care sunt ascensionale... ☺

                La fel, cunoașterea mai are ceva de parcurs până să rezolve majoritatea problemelor universului... însă descătușarea s-a produs.

                Odin și Freyja au intrat acum și în interiorul mental și sufletesc al europenilor... și astfel al umanității...

                Și totul s-a schimbat... instantaneu... într-un mod imposibil de crezut.

                Umanitatea s-a îmbogățit cu ceea ce doar unora puțini, din nord..., le era dat. A avea acces la energia odinică și la energia Freyjei nu este puțin lucru... este un câștig infinit...

---

150 Midgard, Jotunheim, Alfheim, Nivadelir, Vanaheim, Asgard, Helheim, Muspelheim, Nifhleim.

151 Toate aceste nume desemnează calități incredibile: cel mult îndemânatic, cumplitul, călătorul singuratic, tunătorul, șarpele / dragonul, barbă lungă, tatăl celor căzuți, victoriosul, stăpânul valurilor, cel ce cheamă cu glas tare, cel ce împinge, stăpânul dorinței, cel ce este alb, cel ce este deghizat, stăpânul, cel ce poartă coif / adică este mereu atent și în apărare / pregătit de război, cel binevenit, orbitorul oștii, cel ce descoperă adevărul, mărețul, adevăratul, cel ce-și schimbă înfățișarea, cel bucuros în luptă, ochi înflăcărați, cel cu ochi milostivi, experimentatul, cel ce este experimentat în amăgiri,capacitatea de a apărea în multiple forme... fiecare-l vede altfel, nu este nici o dată același, etc.

152 Volsung, Sigurd, Helgi, Angantyr, Sinfjotli, Sigmund, Jormunrek, Hraudung, Harald, Halfdan, etc., etc., etc.