Spiritul Nordic - Interpretări - Partea 3

Thor și Tyr la Hymir

                Hymir are domeniul la marginea cerului: adică la marginile creației. El are un taur ce se numește „spărgătorul cerului”.

                Semnificația poate fi: cel ce te duce dincolo de cer, adică dincolo de această creație, dincolo de Yggdrasil.

                Acest taur este sacrificat și folosit de către Thor pentru a vâna șarpele midgardului, dragonul lumii, din oceanul planetar.

                Prin urmare este o relație extrem de strânsă între dragonul lumii, oceanul planetar și capacitatea de a te ridica până în vârful Yggdrasilului și de a depăși limitele lui.

                Dragonul nu trebuie ucis, ci folosit pentru a te duce în sus. Trebuie profitat de energia Dragonului lumii, care este în strânsă legătură cu apele universale, oceanul planetar, de unde a ieșit viața însăși.

                A te folosi de Dragon este incredibil. Și se dezvoltă această idee mai jos în această carte la secțiunea „Experiențe inițiatice nordice”.

                Taurul lui Hymir, „spărgătorul cerului” (Hymir fiind tatăl lui Tyr), nu trebuie nici el sacrificat. Folosit înțelept propulsează, dă capacitatea de a penetra porțile universului, oferă posibilitatea de a evada din ierarhiile Yggdrasilului...

                În „Poemul lui Hymir”, se indică nevoia de a te folosi de aceste două „forțe”, ce sunt dincolo de puterea de înțelegere a ființei umane din Midgard.

                Faptul că Tyr îl ajută pe Thor să pună mâna pe cazanul lat de o milă, din care Zeii doreau să se ospăteze, indică folosul spiritual obținut de pe urma „forțelor” aflate în domeniul lui Hymir.

                Bucuria zeilor este „ascensiunea” spre lumină... Cazanul de o milă, din care zeii urmau să se hrănească, indică „unelte” de ascensiune.

                Din păcate Thor nu înțelege totul și în loc să utilizeze în propriul folos Dragonul Lumii și Taurul, cu numele de „spărgătorul cerului”, încearcă să-i distrugă.

                Hymir este trist că zeul Thor nu a înțeles cum se poate ascensiona și scăpa de ierarhiile Yggdrasilului.

                Nu este suficient să folosim cazanul de o milă... și să ne alimentăm din el. Este nevoie să utilizăm și „dragonul lumii”, șarpele midgardului, și „spărgătorul cerului”, taurul aflat la marginea cerului și care permite trecerea mai departe.

                În parcursul inițierilor sunt multe secrete... ce ni se dezvăluie... dacă suntem mereu dorinici, în mod sincer, să ne auto-depășim... Avem nevoie să sacrificăm ceea ce posedăm, chiar lumina noastră... pentru a accede la o auto-depășire... pentru a accede la o „lumină” superioară, mai puternică, mai strălucitoare...

↑

                Până acum am reflectat asupra Cânturilor Zeilor din Edda.

                Mai departe să analizăm puțin Cânturile Eroilor.

                Din un cu totul alt punct de vedere să interpretăm acum unele aspecte ale eroilor nordici din Edda.

Helgi și Swawa în contrast

cu Sigurd și Brynhildr

                În „Cânturile Eorilor”, Edda poetică, apare distincția între două situații ce au dus la efecte foarte diferite.

                În primul rând îi avem pe Helgi și valkyria Swawa conlucrând și acceptând sacrificiul de a nu putea fi împreună întreaga viață. Ei realizează sacrificiile necesare și se dedică împlinirii scopului superior. Își calcă pe dorințele capricioase și acceptă suferința, astfel încât să-și poată realiza datoria.

                Helgi pare un erou pus pe fapte, oricât de dureroase sau imposibile ar părea...

                Rezultatul minunat, în pofida suferințelor personale și a renunțărilor dureroase pe care au trebuit să le facă, a fost intrarea lui Helgi în Valholl și marea ofertă pe care Odin i-a făcut-o: să conducă împreună Asgardul.

                Această propunere, unică, din partea lui Odin către Helgi indică foarte clar cât de bine și de corect și-a dus la bun sfârșit datoria: Odin își cedează exclusivitatea tronului divin și este pregătit să-l împartă cu Helgi.

                Prin urmare Helgi, cu ajutorul valkyriei Swawa și a sacrificiilor acesteia, este exemplul de urmat... calea spre Asgard. Dintr-un băiat cu probleme de vorbire, deci afectat emoțional și fizic, a ajuns să i se acorde conducerea cetății luminii, Asgard, împreună cu Odin: zeul suprem oferindu-i înaltul tron din Valholl.

                Odin nu a oferit nici unui zeu o asemenea onoare, însă a fost dispus și chiar interesat pentru aceasta față de eroul Helgi.

                Prin urmare secțiunea „Cânturile Eroilor” din Edda poetică începe cu expunerea unui caz excepțional... pozitiv... în care se indică sacrificiile clăditoare de valoare...

                Cât de diferit este cazul imediat următor, din „Cânturile Eroilor”, care prezintă povestea eroului Sigurd și a valkyriei Brynhildr.

                Aceștia, deși au avut un start perfect în viață (căci amândoi erau copii de regi și crescuseră la curți regale) au ratat complet menirea lor... scopul lor pentru care veniseră în Midgard.

                În loc să fie complet dedicat și fidel unei valkyrii, deci unei membre a Asgardului care venise în Midgard să-l ajute, Sigurd s-a lăsat păcălit cu ușurință și indiferență. Chiar și după ce a realizat că a fost păcălit de către Giukunzi, și a trădat-o și înjosit-o pe Brynhildr, el a continuat mai departe să o păcălească pe valkyrie.

                S-a deghizat ca Gunnar pentru a o face să se căsătorească cu acesta, împotriva voinței ei și a datoriei ei. Sigurd s-a simțit bine să se joace ușuratec, batjocoritor și umilitor cu valkyria.

                Sigurd a preferat calea ușoară a bogățiilor și a femeilor din jurul său. A uitat complet de sacrificiul Brynhildei și a trădat-o în loc să colaboreze cu ea pentru a-și împlini datoria... În loc să se dedice cu toate sacrificiile necesare scopului său.

                Sigurd pare un adolescent scufundat în plăcerile lumești... un suflet slab... capabil de orice trădare pentru cele lumești... Un fel de ușuratic... care nu știe ce-l așteaptă...

                Brynhildr orbită de suferință și umilire s-a aruncat în brațele disperării... Și la sfârșit s-a sinucis... Sau mai bine spus a fost ucisă.

                Atât Sigurd cât și Brynhildr au ajuns la Hel... Nimeni, nici un zeu nu i-a acceptat în Asgard...

                A fost un eveniment tragic, zguduitor, catastrofal... până la urmă chiar și pentru Europa... în efectele sale.

                Prin urmare, al doilea caz prezentat în „Cânturile Eroilor” este expunerea unui eșec grozav... Eșec ce a avut ca sfârșit prăbușirea Europei sub întunericul avraamic, sub teroarea impusă de Vatican: interzicerea spiritului autentic european...

                Atât Sigurd cât și Brynhildr și-au ratat menirea... Și a plătit întreaga Europă.

                Edda Poetică, în „Cânturile Eroilor”, prezintă două cazuri extreme: Helgi și valkyria Swawa, pe de o parte, și Sigurd și valkyria Brynhildr, pe de altă parte.

                Învățăturile sunt incredibile... Ce se poate întâmpla... tot destinul este în mâna noastră.

                Doar trebuie să ne acceptăm destinul și să-l împlinim... să ne sacrificăm capriciile de moment pentru a cristaliza victoria noastră: care deși poate părea un sacrificiu lumesc ea este de fapt o imensă victorie spirituală și pe termen îndelungat și o mare victorie în Midgard...

                Altfel eșecul este în ambele direcții și aparenta reușită aparține doar capriciilor personale de moment... slăbiciunii sufletului... capriciilor stupide...

                Odin a pedepsit cumplit pe Giukunzi și i-a negat lui Sigurd orice posibilitate de intrare în Asgard... l-a abandonat... l-a abandonat lumii lui Hel. Iar valkyria Brynhildr nu a reușit să se întoarcă victorioasă în Valholl, în cetatea luminii: Asgard. Toți au pierdut... inclusiv Europa, Odin, oamenii nordului, etc.

                Edda Poetică, în cânturile eroilor, prezintă voalat cauza prăbușirii Europei: trădarea, ușurința, capriciile personale, incapacitatea de a fi fidel unui parteneriat... de a fi fidel unei cauze nobile...

                În același timp indică clar valorile cerute pentru accederea în Asgard...

Caracterul lui Atli

                Atli, regele Hunilor, avea atât de multe legături cu nordici europeni și cu misterele inițiatice nordice, încât devine interesantă situația sa.

                Știm că el a crescut și a fost educat la Roma: nu în imperiul Hunic. Apoi el are un nume ce se întâlnește cu o oarecare frecvență și la nordici: Atli, însemnând tătic, tată la nordici. El mai este denumit și Regele Regilor.[1]

                Brynhildr, valkyria preferată a lui Odin, este sora sau, poate, mătușa lui Atli. Ceea ce-l face pe Atli intim relaționat cu valkyriile lui Odin, deci cu Odin și cu misterele inițiatice nordice.

                Mai mult, între Sigurd,[2] „eroul nordului”, și Atli era o prietenie extrem de strânsă. Chiar în Edda se spune despre Sigurd că era campionul Hunilor. Și că Atli s-a răzbunat pe Giukunzi atât pentru moartea Brynhildei, a surorii sale, cât și pentru uciderea lui Sigurd. Deci Atli a răzbunat moartea lui Sigurd, Siegfried.

                Sigurd l-a ucis pe dragonul Fafnir aflându-se la Atli. De abia apoi, după ce a ucis dragonul, se întoarce acasă, în nord și în drumul său merge la Brynhildr și apoi îi întâlnește pe Giukunzi.

                Sigurd este din neamul lui Odin. Sigi este fiul lui Odin. Sigi l-a avut ca fiu pe Rerir. Acesta pe Volsung. Volsung este tatăl lui Sigmund, care a primit sabia „Gram” de la Odin însuși, înfiptă în arborele „Barnstock”. Și Sigmund este tatăl lui Sigurd. Sigurd se trage din Odin și moștenește sabia lui Odin. Este evident că Sigurd era inițiat în misterele Odinice.

                Deci Sigurd, aflându-se la Atli îl ucide pe Dragon. Apoi merge la castelul Hindarfjall pentru a o întâlni pe valkyria Brynhildr, sora lui Atli. Aceasta îi destăinuie magia runelor și-l inițiază în misterele Odinice. Cei doi își jură iubire eternă. Apoi, Sigurd, fiul lui Volsung, și deci stră-stră-nepotul lui Odin, pornește spre casă să ducă comoara luată de la dragonul Fafnir.

                În drum dă peste Giukunzi și aceștia îl înșală. El uită de promisiunile făcute valkyriei, o păcălește și batjocorește, se căsătorește cu Gudrun, nu mai duce comoara acasă în propriul său regat și este ucis de Giukunzi. Și nu de Brynhildr!

                Prin urmare Atli era intim, inseparabil, legat de eroii nordului, de personaje mitice și supranaturale ale mitologiei nordice europene.

                Emisarul imperiului roman de apus, Priscus din Panium, la curtea lui Atli, îl descrie pe acesta ca un om auto-disciplinat, simplu și rezervat. Cei ce mâncau la masă cu Atli, oamenii lui de încredere, aveau farfurii de aur și argint, doar el mânca dintr-o farfurie simplă de lemn. Toți apropiații lui Atli aveau săbii de aur pline de pietre prețioase, doar a lui era simplă din fier. În plus era îmbrăcat simplu și modest.[3]

                Un scurt text despre o mărturie a prezenței sale:

                                "When we had returned to our tent, Orestes' father came to say that Attila invited both parties of us to dine with him about 3 o'clock that afternoon. We waited for the time of the invitation, and then all of us, the envoys from the Western Romans as well, presented ourselves in the doorway facing Attila.

                                In accordance with the national custom the cupbearers gave us a cup for us to make our libations before we took our seats. When that had been done and we had sipped the wine, we went to the chairs where we would sit to have dinner. All the seats were ranged down either side of the room, up against the walls. In the middle Attila was sitting on a couch with a second couch behind him. Behind that a few steps led up to his bed, which for decorative purposes was covered in ornate drapes made of fine linen, like those which Greeks and Romans prepare for marriage ceremonies.

                                I think that the more distinguished guests were on Attila's right, and the second rank on his left, where we were with Berichos, a man of some renown among the Scythians, who was sitting in front of us. Onegesios was to the right of Attila's couch, and opposite him were two of the king's sons on chairs. The eldest son was sitting on Attila's own couch, right on the very edge, with his eyes fixed on the ground in fear of his father.

                                When all were sitting properly in order, a cupbearer came to offer Attila an ivy-wood bowl of wine, which he took and drank a toast to the man first in order of precedence. The man thus honored rose to his feet and it was not right for him to sit down again until Attila had drank some or all of the wine and had handed the goblet back to the attendant. The guests, taking their own cups, then honored him in the same way, sipping the wine after making the toast. One attendant went round to each man in strict order after Attila's personal cupbearer had gone out. When the second guest and then all the others in their turn had been honored, Attila greeted us in like fashion in our order of seating.

                                A lavish meal, served on silver trenchers, was prepared for us and the other barbarians, but Attila just had some meat on a wooden platter, for this was one aspect of his self-discipline. For instance, gold or silver cups were presented to the other diners, but his own goblet was made of wood. His clothes, too, were simple, and no trouble was taken except to have them clean. The sword that hung by his side, the clasps of his barbarian shoes and the bridle of his horse were all free from gold, precious stones or other valuable decorations affected by the other Scythians.”[4]

Traducere:

„Când ne-am întors la corturile noastre tatăl lui Orestes a venit să ne anunțe că Attila a invitat cele două grupuri ale noastre la masa lui, pe la orele 3 ale după-amiezii. Am așteptat ora la care fusesem invitați și apoi noi toți și reprezentanții imperiului roman de vest ne-am prezentat în fața ușii ce dădea spre Attila.

În acord cu obiceiurile lor, paharnicii ne-au dat câte o cupă să realizăm libația,[5] înainte de a ne așeza.  După  ce  am  făcut  aceasta  și  am  băut  vinul  ne-am ocupat locurile unde trebuia să luăm masa / prânzul. Toate scaunele erau așezate de o parte și de alta a sălii, lipite cu spatele la perete. În mijloc stătea Attila pe un divan cu un al doilea divan gol în spatele său. Mai în spatele acestui al doilea fotoliu, la câțiva pași, se afla patul său, ce era decorat cu draperii ornate din pânze fine, ca cele pe care Grecii și Romanii le pregătesc pentru ceremoniile de căsătorie.

Cred că cei mai importanți și distinși invitați erau la dreapta lui Attila și cei de rangul al doilea la stânga, unde ne aflam și noi cu Berichos, un om ce poseda un oarecare renume printre Scythieni: aceasta stătea în fața noastră. Onegesios era la dreapta divanului lui Attila și în cealaltă parte erau pe scaune doi dintre copii regelui. Fiul cel mare stătea pe divanul lui Attila, chiar pe margine, cu ochii în pământ din cauza fricii față de tatăl său.

Când toți erau așezați corect în ordine, un paharnic veni să-i ofere lui Attila o cupă din lemn de iederă cu vin, pe care acesta a luat-o și a făcut un toast pentru omul ce era primul în întâietate. Omul astfel onorat s-a ridicat în picioare și nu se cădea să se așeze din nou până ce Attila băuse un pic sau tot vinul și dăduse cupa înapoi ajutorului. Invitații luându-și propriile cupe l-au onorat în același fel, bând vinul după ce făcuseră toastul. Un servitor a trecut pe la fiecare invitat, în ordine exactă, după ce paharnicul personal al lui Attila a ieșit. Când al doilea invitat și apoi toți ceilalți, la rândul lor, au fost onorați, Attila ne-a salutat și pe noi în ordinea locurilor noastre.

O masă abundentă, pe vase de argint, ne-a fost oferită nouă și celorlalți barbari, dar Attila avea doar ceva carne pe un fund de lemn, căci acesta era unul[6] din aspectele auto-disciplinei sale. De exemplu s-au oferit cupe de aur și argint celor prezenți, dar cupa sa era din lemn. Hainele sale, le fel, erau simple și singura grijă manifestă față de acestea era să fie curate. Sabia ce era așezată lângă el, legăturile încălțărilor sale, barbare, și frâul / șaua calului său erau toate lipsite de aur / fără aur, fără pietre prețioase sau alte decorații valoroase ce erau purtate / etalate  de ceilalți Scythieni.”

                Este evident că „regele regilor” practica o abținere, un auto-control, o auto-disciplină ce-l propulsa departe de „vanitatea mondenă”. Această abținere și renunțare la „vanitatea mondenă” formează baza inițierii drumului în misterele inițiatice, oriunde pe suprafața acestui pământ.

                În Edda și în toate sursele nordice unde el este menționat, Atli, apare în inima neamurilor, a misterelor și a personajelor nordice europene. Era intim legat, prin familie și parteneriate, după câte se pare, de eroii nordului, de urmașii lui Odin, de misterele inițiatice Odinice și de cercul intim al lui Odin, prin sora sa, valkyria Brynhildr, și prin tatăl sau bunicul său Budli: din neamul sacru, prezentat și în Edda, al „Budlingilor”.

                Rămâne de lămurit acest mister...

Giukunzii și prăbușirea Europei

                Giukunzii nu au câștigat nici un război și nici o sursă nordică nu amintește de vreo luptă câștigată de Gunnar. Se spune doar că fratele lui, Hogni, era foarte curajos și rău intenționat, în același timp.

                Mama lui Gunnar, al lui Hogni și al Gudrunei, o vrăjitoare frumoasă și foarte rău intenționată, era din neamul de unde se trăgea și prima soție, Borgild, a lui Sigmund, tatăl lui Sigurd. Borgild, tot o vrăjitoare cu intenții rele, l-a otrăvit pe Sinfjotli care era fratele soțului ei: Sigmund, căruia Odin i-a dat sabia Gram.

                Se vede că neamul lui Borgild și al lui Grimhild au distrus membrii importanți ai cercului Odinic.... Acest neam, strâns legat cu Giukunzii, au adus deservicii inimaginabile eroilor Odinici...

                Grimhild, mama Giukunzilor (Gudrun, Gunnar și Hogni), l-a păcălit pe Sigurd, prin înșelătorie și vrăjitorie, să o uite pe Brynhildr, valkyria ce-i era oferită de destin, să o păcălească și să se căsătorească în schimb cu Gudrun, fiica sa. Astfel, Sigurd devenea parte din familia Giukunzilor. Și comoara lui Fafnir le revenea Giukunzilor în cazul morții sale.

                Gudrun, sau frații ei, îl ucid bineînțeles pe Sigurd. Se spune că frații Gudrunei îl ucid mișelește când acesta dormea. Însă și ea a participat la ucidere de vreme ce Sigurd este înjunghiat în pat în timp ce dormea alături de soția sa: Gudrun. Ea a făcut evident parte din complot și din crimă.

                Astfel, Giukunzii prin înșelătorii și crimă au pus mâna pe comoara lui Fafnir. Doar asta-i interesa pe ei. Apoi, ca prin minune moare și Brynhildr. Se spune că s-a sinucis de durere. Însă, de fapt ea doar stătea în calea mișeliilor și a înșelătoriilor Giukunzilor; și acestora le era frică de ea, ea fiind o valkyrie!

                Apoi, pentru a răzbuna moartea surorii sale, Atli, regele hunilor, îi cheamă la el pe Giukunzi și-i omoară pe toți. Deci, și de aici reiese faptul că Giukunzii se făceau vinovați de moartea Brynhildei. Ceea ce este evident.

                Apoi Gudrun, ce se căsătorise între timp cu Atli, îl ucide pe acesta exact în aceeași manieră ca pe Sigurd. Atli este înjunghiat mortal în timp ce dormea în pat alături de soția sa, Gudrun. Exact ca la Sigurd.

                Regăsim aceeași manieră de acționare. Mai mult, ea fiind recăsătorită după uciderea lui Atli, își trimite copii să-l omoare pe Regele Jormunrek. Și le și spune cum: să se prefacă prieteni și să-l înjunghie noaptea în somn. Să-l ucidă în timp ce doarme.

                Este exact același mod de a acționa, mișelește și cu înșelătorie. Același scenariu. Devine evident, până la urmă, că Gudrun a participat cu bună știință la uciderea primului ei soț: Sigurd.

                Odată cu uciderea lui Atli și a copiilor săi, Etil și Erp, imperiul roman nu a fost distrus și nici creștinismul, din interiorul Romei. Iar creștinismul, care era religia oficială a Romei la acea dată, a șters cvasi-complet religiozitatea europeană.

                Europa s-a prăbușit în fața creștinismului, ca religiozitate complet străină europenilor și spiritului european, odată cu uciderea lui Atli. Și la această cădere a contribuit uciderea, de către Giukunzi, a lui Sigurd și a Brynhildei, care fiecare erau Regi și aveau regatele lor proprii în Europa.

                Astfel, regatele lui Atli, Sigurd și Brynhildr au fost puse la pământ de către Giukunzi, prin înșelătorii josnice, nedemne.

                Mai mult Giukunzii, sau Burgunzii cum li se mai spunea, s-au aliat cu Roma, cu Aetius, împotriva celorlalte regate europene și mai ales împotriva lui Atli. Deci Giukunzii prin înșelătoriile și trădările lor mișelești și josnice au dus la căderea Europei și a spiritualității nordice în fața „creștinismului” impus de Roma.

                Și aceasta nu prin forță și curaj sau eroism ci prin trădări cumplite, înșelătorii și crime josnice împotriva celor ce-și puseseră încrederea deplină în ei.

                Giukunzii i-au ucis prin trădare cumplită pe Sigurd, strănepotul lui Odin, pe valkyria Brynhildr care era favorita lui Odin și pe Atli, care era la un pas să salveze Europa de genocidul „creștinării„ ce a urmat.[7] L-au ucis și pe Jormunrek, mâna dreaptă a lui Odin (La sfârșit Odin îi apare lui Jormunrek și-i spune cum să-i omoare pe fiii Gudrunei, care au încercat să-l ucidă în somn). Deci Odin vine să-l apere pe Jormunrek și să-i distrugă pe urmașii Giukunzilor!

                Deci Giukunzii au trădat și omorât în mod josnic forțele prin care Odin se manifesta în Europa.

                Giukunzii au prăbușit Europa și au deschis calea creștinării ei forțate. Și s-au aliat cu Roma, prin Aetius, împotriva Europei.

                Giukunzii sunt direct responsabili de dispariția religiozității europene, crimele, torturile și modificările forțate culturale, sociale, politice și religioase care au urmat și care au scufundat Europa în epoca întunecată: „the dark ages”.[8]

Caracterul

Miturilor Nordice

                Miturile nordice sunt povestiri misterioase și de neînțeles. Sensul lor este ascuns, imposibil de descifrat.

                O dată ce crezi că ai înțeles o povestire te întâlnești imediat cu un nou sens. Apoi mai realizezi că povestirea respectivă poate semnifica și altceva. Apoi te întâlnești cu un alt sens; apoi cu unul absolut nou.

                Astfel că sensul lor unic și stabilit lipsește. Niciodată nu ajungem să stabilim sensul ultim al unei povestiri din religiozitatea nordică.

                Povestirile ne deschid calea unei căutări continue, permanente și ne chinuie cu infinitatea posibilă, trezită...

                O neîncetată căutare și forțare a resurselor sufletului și ale intelectului... pentru a pătrunde, pentru a înțelege, pentru a te împărtăși din lumea propriilor Zei și din lumina lor...

↑

                Foarte diferit de religiile care cer respectarea și credința totală a cuvântului scris. În acestea doar acela este adevărat, nimic altceva. Nu mai trebuie să cauți nimic. Căci ai „cuvântul” gata dezvăluit în față. A căuta altceva este erezie.

                Iată o închidere în ceva gata stabilit. Nici o căutare, nici o schimbare: căci orice schimbare este o îndepărtare de cuvântul scris, de ceea ce este scris în textul sacru. A fi pe placul propriului Zeu este a nu mai căuta nimic. Căci ți s-a dat totul și stă scris în „textul sacru”.

↑

                În religiozitatea nordică povestirile, mereu un pic altfel povestite, sunt ciudățenii... sunt de neînțeles... când crezi că ai găsit sensul apare imediat altul și altul și altul. Astfel îți dai seama că înțelegerea ta nu este completă. Și atunci continui să cauți să înțelegi...

                Toată această deschidere creează un caracter al sufletului în continuă căutare, fără liniște... angrenat în continua luptă de a surprinde ceva ce este tot timpul mai amplu și mai complex și mai de neimaginat.

                O urmărire și lărgire permanentă a orizontului... pentru a putea pătrunde adevărul. Adevărul povestirii ciudate. Un adevăr ce este, pe măsură ce pătrundem mai mult și mai mult în semnificația povestirii, tot mai cuprinzător și mai amplu și fără posibilitatea de a-l putea cuprinde vreodată în întregime...

                O continuă fugă spre înțelegere... spre dezvăluire... spre aflare... spre descoperire...

                Aceasta întipărește în structura sufletească a nordicului un caracter aparte.

                Căutarea fără încetare, fără limite..., a ceva și mai amplu și mai complex și mai real și mai înalt... Nu există oprire...

                Efortul fără limite pentru a ajunge la un stadiu superior de înțelegere: deci de existență, de intelect, de rafinament, de inteligență, de perspicacitate, de putere a propriului suflet...

                Structura sufletească, natura interioară, astfel generată de o asemenea spiritualitate are efecte complet diferite față de ceea ce creează celelalte spiritualități ale „textului”, ale „credinței” în adevărul deja relevat.

↑

                În religiozitățile ce pun accent pe „textul” de nealterat, ce a fost dat omului pentru a fi memorat și a se purta doar așa cum acolo spune, efectul asupra caracterului sufletului este evident: lipsa efortului de depășire, lipsa încercării de progres sau de revoluție a ceea ce deja „este”, sau este știut.

                Efectul unor asemenea religiozități este dogmatismul, fanatismul, fundamentalismul, eliminarea oricărei noutăți. Noutate care este privită cu suspiciune și declarată „nefastă”, „dereglatoare” și „demonică”.

                Noutatea este ceva de care trebuie să se ferească.

↑

                În religiozitatea nordică europeană chiar noul este potențat... sensul exact și fix nu există și nu a existat nici o dată. Nu ai altceva de făcut decât să cauți în continuu... și să afli... și apoi descoperi că de fapt mai este încă mai mult și mai mult... și apoi trebuie să mergi mai departe cu căutarea sensului.

                Aceasta are efectul de a deschide structura omului, mentală și emoțională, spre o căutare tot mai intensă a noului... a ceea ce încă nu a fost asimilat în propria natură. A ceea ce mai este încă de înțeles...

                Astfel, religiozitatea nordică a creat un om aflat într-o căutare permanentă, fără încetare, a ceea ce încă nu știe, a ceea ce încă nu poate, a ceea ce încă nu cunoaște...

                Noul este totul... Nimic nu este fix sau definitiv... Efortul cumplit și eliberator al căutării neîncetate... Al auto-depășirii constante...

                Omul creat de spiritualitatea nordică este ceva foarte special!

↑

                Spiritualitatea nordică este cea care a deschis calea căutării neîncetate și a efortului permanent. Este o ascensiune permanentă... în continuu. Scopul este permanenta ascensiune spre un sens mai larg, mai adânc, mai complex, mai real, mai eficace, mai limpede...

                Nu este vorba de nici o oprire, sosire, punct final, scop. Nu există așa ceva în mitologia nordică, în spiritualitatea nordică, boreală...

                Spiritualitatea nordică i-a deschis omului calea spre descoperirea universului și eliberarea de propria condiție...

                Ascensiunea permanentă...   ☺

                Doar așa a putut apărea știința... din spiritul european.

↑

                Oare de ce sunt atât de lăudate spiritualitățile ce stabilesc un adevăr deja existent, scris, și un scop final? Când acestea nu fac decât să blocheze natura interioară a omului.

                Pe când minunata deschidere realizată de spiritualitatea nordică pentru om este ascunsă...

                Spiritualitatea nordică / boreală, care este efectul povestirilor nordice și a religiozității nordice / boreale, este cea mai înaltă și sublimă formă a spiritualității...

Nordicii și Zeii lor

                În povestirile mitologice nordice Zeii nu sunt ființe atotputernice și atotcuprinzătoare, eterne, și de neatins.

                Zeii nordici sunt ființe ce caută permanent să devină mai puternice, mai cunoscătoare, mai înțelepte, mai perfecționate, mai luminate, mai ample, mai rafinate...

                Ele se află într-o căutare permanentă și un efort continuu... fără liniște și fără o „finalitate” dinainte stabilită. Este o continuă redefinire a propriei naturi, o continuă auto-depășire fără limite... și fără milă...

                Religiozitatea nordică consta în încercarea de a fi ca proprii Zei. Nordicii europeni cereau ajutor de la Zeii lor doar pentru a putea trece prin aceleași procese: pentru a deveni mai puternici, mai elocvenți, mai înțelepți. Nordicii europeni urmau exemplul dat de aceste personaje mitologice.

                Nu există supunere față de Zeu: există doar parteneriat! Zeii nordici nu cer supunere, umilință, atitudine aplecată, sclavie... din partea partenerilor din Midgard.

                Zeii nordici ajută pe cei din Midgard să devină mai capabili, să se auto-depășească, să aibă acces la viziunea spirituală, etc. Sunt parteneri și se ajută reciproc.

                Zeii nordici cer doar calități sufletești... ținerea cuvântului dat și demnitate!

                Asgardienii îi învață pe oameni să fie demni, curajoși, înțelepți, cunoscători, puternici, curioși, bine dispuși și de încredere.

↑

                Spre deosebire de zeul tiranic al avraamicilor, care a pedepsit oamenii ce doreau să urce în înaltul cerului, zeii nordici asistă și asigură ascensiunea nordicilor spre vârful Yggdrasilului...

                Turnul babel a fost distrus de zeul gelos, ce dorește patologic să fie considerat „unicul”..., al avraamicilor.

                Asgardienii, pe de altă parte, stimulează și stârnesc oamenii spre a fugi înspre înaltul cerului, construindu-și propriul „turn”, propriile „palate luminoase” pe câmpia Idei, unde locuiesc Zeii.

                Zeii Nordici îi ajută permanet pe oameni să-și construiască propriul „turn”...

                Zeii nordici, generoși și sinceri, îi învață și-i ajută pas cu pas pe locuitorii Midgardului, pe oameni, să-și realizeze propria ascensiune... propria ridicare spre lumină... nu-i blochează ca și zeul avraamic.

                Asgardienii oferă știința și posibilitatea auto-depășirii astfel încât oamenii să se poată ridica până în vârful cerului... Asistă și se îngrijesc de toți cei ce doresc să ajungă la înțelepciunea și lumina din vârful, din înaltul  cerului...

                Spiritualitatea nordică este o spiritualitate ascensională... este izvorul etern al auto-depășirii... știința și puterea oferită oamenilor pentru a-și depăși mereu și mereu propria condiție.

                Spiritualitatea nordică este libertatea și posibilitatea atingerii vârfului cerului...

                Asgardienii sunt partenerii oamenilor în procesele ascensiunii prin Yggdrasil. Acești zei sunt complet deschiși și ajutători față de vecinii lor din Midgard. Sunt parteneri eterni ai oamenilor în fuga înspre înălțimile Yggdrasilului. Le împărtășesc toate secretele: scopul fiind atingerea, împreună, a vârfului creației... a luminii ce se află în înaltul cel mai înalt al cerului.

Complexitatea infinită

a Miturilor Nordice

                Multitudinea sensurilor ce pot fi descoperite în miturile europene nordice este extraordinară și fără posibilitatea de a fi epuizată.

                Cu toții suntem schemați în aventura lăuntrică, în aventura sufletului prin peisajul mirific al înțelesurilor...

                Sistemul de mituri și zeități nordice  poate fi interpretat, de exemplu, și ca structura unui sistem psihic, unde Odin reprezintă rațiunea, Baldr bunătatea sufletului, Thor puterea și determinarea individuală, Freyja forțele senzual-erotice ale tinereții, Loki ca și răutatea și invidia, etc.

                Deci calitățile lor, interacțiunile și dinamica dintre ei ar indica o natură interioară umană, psihică, emoțională, fizică ideală: armonioasă, ascensională. Atunci aceste mituri nordice s-ar constitui ca și o învățătură practică, intrinsecă, despre propriul interior și despre ceea ce trebuie făcut pentru auto-perfecționare, pentru auto-împlinire.

                Un alt mod de a-i privi pe zeii nordici este să-i consideri personaje fizice, istorice, care prin calitățile lor au ajuns să fie considerate supra naturale. Așa cum sunt ei prezentați în Ynglinga-Saga.

                De asemenea putem să-i înțelegem pe acești zei nordici și ca spirite, din dimensiunea spirituală, cu care oamenii nordului au intrat în contact prin intermediul șamanismului.

                O altă concepție ar fi că aceștia reprezintă arhetipuri, sau modele de acțiune ce s-au înrădăcinat adânc în ființa, cultura și genetica european nordică.

                O altă înterpretare ar putea fi că ei reprezintă zeități ce doresc să-și schimbe poziția ierarhică în cadrul creației: așa cum am putut observa în interpretările de mai sus.

                La fel, personajele mitologiei nordice, pot fi privite ca modele ideale de comportament și acțiune: modele ce erau prezentate pentru a indica cerința grupului față de individ. Deci, cu rol social.

                În plus, putem privi relații dintre zei ca metafore ale relațiilor din cadrul familiei. Astfel, Odin este tot timpul învins, în dispute, de către soția sa Frigg. Aceasta știe tot viitorul și tot prezentul, însă nu-l spune: la fel ca și soțiile care bănuiesc și descoperă multe fără ca soțul să realizeze sau să știe aceasta. Apoi soțul se trezește cu răzbunarea soției fără a ști de unde a pornit totul.. Dacă analizăm din acest punct de vedere miturile nordice atunci ele prind un alt sens interesant.

                S-a încercat, în trecut, interpretarea miturilor nordice ca reprezentări ale fenomenelor naturale. Totuși nici această reprezentare nu a epuizat nici pe de parte sensurile posibile...

                Orice încercare de a reduce mitologia nordică la un singur context de interpretare dă greș. Nu reușește să epuizeze complexitatea relațiilor și a dinamicii. Prin urmare este necesară o privire din mai multe direcții, o abordare pe mai multe axe de interpretare.

                Senzația și realitatea evidentă ce o emană sursele nordice este că avem de a face cu o densă suprapunere cvasi-infinită de sensuri...

                Parcă suntem în prezența unor texte ce conțin o densitate insondabilă și care cer simultan o sondare imediată, de sensuri suprapuse, ce ne angajează într-o aventură incredibilă prin multiple lumi, multiple dimensiuni, multiple realități...

                Aventurile sufletului nu se termină niciodată prin parcursul uimitor al acestor mituri nordice...

                Și cine știe ce alte semnificații... mai pot lua aceste personaje exotice.

                Este interesantă această continuă, voluptoasă, nestăpânită și curioasă căutare a sensului ce ne întâmpină și ne angajează într-o reală aventură...

Deschiderea spiritului

spre infinit...[9]

                Fiecare dintre povestirile nordice poate indica mai multe sensuri. De exemplu Freyja și câștigarea colierului „Brisingamen” poate reprezenta faptul că dorința puternică și necontrolată ne poate duce la pierderea a ceea ce este mai drag în viață, în cazul în care ne gândim doar la noi, sau doar la lucruri superficiale.

                O altă semnificație poate fi înțeleasă ca și singurătatea celui ce a atins un nivel mai înalt în înțelegere, în gândire, în acțiune: el nu mai găsește oamenii la nivelul său cu care să se poată înțelege. Este singurătatea omului superior, ce apare ca temă permanent prezentă la Nietzsche.

                Un alt sens poate fi găsit: puterea vieții de a ne umili și a ne coborâ, fără voia noastră, în cele mai josnice condiții de viață sufletească sau materială. Ceva prin care toți trecem. Umilințe pe care le primim, fără a le putea ocoli.

                Mai poate face referire la sacrificiile cerute de obținerea și împlinirea unui țel în viață, sacrificii ce adesea ne pun să ne călcăm pe propriile principii.

                Povestea colierului Brisingamen ne poate atrage atenția și asupra pericolelor ce pândesc pe cei prea lacomi.

                Prin urmare această singură povestire indică mai multe realități posibile din viața noastră, în contextul existenței umane normale.

                Însă contextul de interpretare poate fi schimbat: procese inițiatice, unde colierul este un stadiu spiritual, magic ce trebuie atins; dinamica dintre forțe ale naturii unde frumusețea naturii, Freyja, este anihilată din cauza iernii, Piticii, iar după un timp primăvara revine cu o și mai minunată manifestare a propriei naturi; lupta dintre diferite entități supranaturale; necesitatea rafinării senzualității în procesele inițiatice în vederea ascensiunii; distanța dintre cei ce au ascensionat prin Yggdrasil și cei care se dedau la degenerare și la decadența lăcomiei; sacrificiul realizat, foarte dureros și umilitor, de către o ființă ascensională pentru a ajuta pe cei aflați în degenerare și a-i ajuta să iasă din propriile mizerii; etc.

                O singură povestire poate deschide calea unor aventuri fără sfârșit... iar sufletul se îmbogățește nebănuit prin miturile nordice. Cu siguranță învățăm mai mult decât realizăm noi intelectual prin minunatele și magicele povestiri inefabile ale europei adânci... și autentice...

---

[1] În mod forțat, putem spune că ne aduce aminte de zeul Tyr, care era „Zeul Zeilor”: învățătorul secret și sacerdotul Aesirilor și Vanirilor.

[2] „Siegfried” în miturile europene medievale și cel din „Cântecul Nibelungilor”.

[3] Priscus, Dinner with Attila, translated in Robinson, J. H., Readings in European History (1905); Gibbon, Edward, The History of the Decline and Fall of the Roman Empire (1896-1902); Thompson, E.A., A History of Attila and the Huns (1948).

[4] Ibidem.

131 Un act ritual ce consta în gustarea și apoi vărsarea unei cupe de vin, ca omagiu adus divinității sau unei persoane. Sau închinarea paharului cu băutură în cinstea cuiva important la o petrecere.

132 Doar unul, dintre multe altele.

[7] Roma a impus „creștinismul” în toate teritoriile europene. Căderea Romei ar fi însemnat absența modului de impunere a „creștinismului” practicat de Vatican.

[8] Renașterea și regăsirea spiritului și vieții autentice europene s-a realizat doar odată cu îndepărtarea de Biserica Catolică și de avraamismul „creștin”, după Henric al VIII-lea.

135 Și nu spre idei gata date, contexte formulate și gata definite, adevăruri dincolo de care nu mai trebuie să căutăm nimic… Nordul este chiar inversul acestora… De aceea s-a deschis spre infinit… și cucerește infinitul, prin știință… în marea aventură a omului Nordic European.