Spiritul Nordic - Miturile Nordului - EDDA în proză - Partea 3

Thor și

Uriașul Geirrod

                Într-o zi, pentru a se distra, Loki fură acoperământul de șoim al Freyjei și zbură cu bucurie prin cele nouă lumi.

                Odată ajuns în Jotunheim, tărâmul uriașilor, se hotărâ să se odihnească pe un zid, zid ce aparținea domeniului unui Gigant pe nume Geirrod. Acesta văzu pasărea și ordonă unui servitor să se cațere pe acoperiș și să prindă pasărea ce se odihnea acolo.

                Loki s-a uitat cât de dificilă este urcarea până pe acoperiș și a așteptat liniștit până în ultimul moment, chiar înainte de a fi prins, doar pentru a-l supăra pe servitor.

                Chiar în momentul în care dori să-și i-a zborul, fix de sub nasul servitorului, simți că picioarele îi sunt lipite de acoperiș și prin urmare nu reuși să scape nici cum.

                Loki, sub formă de șoim, fu adus în fața lui Geirrod. Acesta observă imediat ochii pătrunzători și înțelese că o persoană se afla în interiorul șoimului. Întrebă șoimul cine este de fapt, însă Loki tăcu. Atunci Uriașul îl închise într-o colivie și-l lăsase acolo fără hrană și fără ceva de băut.

                După trei luni Loki cedă și își dezvălui identitatea. Gigantul Geirrod se arătă dispus să-l lase în viață pe Loki, însă numai cu condiția ca acesta să-l ademenească pe Thor, fără ciocanul Mjolnir, fără centura de putere și fără mânușile de fier, în sala în care se aflau.

                Loki se învoi și se jură prin legământ.

                Revenit în Asgard, Loki reuși cumva să-l convingă pe Thor să plece cu el într-o călătorie prin Jotunheim la Geirrod, fără ciocanul Mjolnir, fără centura de putere și fără mănușile de fier. Îi spuse că Uriașul Geirrod este extrem de blând și de bine intenționat.

                În drumul spre sala Gigantului s-au oprit la casa uriașei Grid, mama lui Vidar cel tăcut, făcut împreună cu Odin. Aceasta auzind motivul călătoriei lui Thor, și povestea lor, se înspăimântă și-l preveni pe acesta cu privire la caracterul adevărat al Gigantului: ucigaș, rău intenționat, arțăgos, dușmănos și priceput la înșelătorii.

                Uriașa, ce i-a cazat pe Thor și pe Loki la ea, îi oferi ca prin minune, și nu se cunoaște motivul bunăvoinței sale față de Thor, propria sa centură de putere, bastonul magic Gridarwol și o pereche de mănuși de fier.

                Thor și Loki plecară mai departe prin Jotunheim și ajunseră la râul Vimur. Thor și-a pus centura, a prins bine în mână bastonul magic și s-a avântat să traverseze râul, în timp ce Loki se ținea strâns de centura sa.

                Dar pe la jumătatea râului nivelul apei crescu brusc până la umerii lui Thor, aproape înnecându-l. Când se uită Zeul tunetului văzu în amonte pe Gjalp, fiica uriașului Geirrod, cum cu un picior pe un mal și celălalt picior pe celălalt mal urina în râu făcând astfel ca nivelul apei să se ridice.

                Thor, încercând să oprească apa la sursă aruncă cu o piatră pentru a bloca curgerea... Se spune că ar fi lovit-o pe fiica uriașului în zona secretă... de unde urina...  blocând astfel creșterea apei.

                Apoi reuși, cu dificultate totuși, să traverseze râul și să ajungă la mal.

                Până la urmă ajunseră la domeniul lui Geirrod și primiră grajdul caprelor ca și cameră. În interior era un singur scaun. Thor s-a așezat pe scaun și a simțit imediat cum scaunul se ridică brusc și era gata să-l strivească de tavan.

                Thor, printr-o mișcare rapidă, puse bastonul magic între tavan și scaun și începu să se împingă în jos cu toată puterea cu ajutorul acestui baston. După scurt timp de forțări se auzi o plesnitură și un strigăt.

                Sub scaun se aflau cele două fiice, Gjalp și Greip, ale uriașului care acum aveau spatele / coloana vertebrală ruptă.

                Apoi Geirrod îl chemă pe Thor în sala mare a jocurilor și a întrecerilor și folosi doi clești pentru a ridica din foc o bucată de fier înroșit, pe care-l aruncă cu putere înspre Thor.

                Protejat de mănușile de fier, Thor prinse bucata de fier înroșit și o aruncă înapoi înspre Geirrod. Între timp uriașul se ascunsese în spatele unei coloane de fier pentru a se apăra. Însă bucata înroșită de fier zdrobi coloana după care se ascunsese gigantul, trecuse prin Gigant, omorându-l, și ieși prin partea cealaltă a zidului sălii de jocuri, unde căzu și se afundă în pământ.

Moartea lui Baldr

                Baldr, fiul lui Odin, cel mai bun și mai iubit dintre zei, era bântuit de coșmaruri. Asgardienii nu reușiră să deslușească semnificația viselor lui Baldr.

                Odin însuși hotărește să plece spre Helheim, tărâmul morților, pentru a consulta o magiciană. Își folosește puterile spirituale pentru a o retrezi la viață pe magiciană și îi pune patru întrebări. Atunci află că Hodr,[1] zeul orb, îl va ucide pe Baldr cu o ramură de vâsc și apoi Vali va răzbuna imediat moartea fratelui său. La a patra întrebare femeia înțeleaptă îl recunoaște pe cel ce-i pune întrebări și refuză să mai răspundă. Odin se întoarce în Asgard cu inima îndurerată.[2]

                Zeii și Zeițele se gândiră la toate lucrurile care ar putea să-i facă rău lui Baldr. Mama sa, Frigg, a străbătut cele nouă lumi și a cerut tuturor, și tuturor lucrurilor, să jure că nu-i vor face vreun rău lui Baldr. Zeii au început să se joace, testând situația sigură în care fiul lui Odin se afla, aruncând cu săgeți și cu topoare către el: însă nimic rău nu i se întampla.

                Loki deveni invidios pe Baldr pentru toată atenția și simpatia de care se bucura. A luat forma unei bătrâne și a aflat de la Frigg că aceasta nu ceruse vâscului să jure că nu-i va face vreun rău lui Baldr.

                Atunci Loki găsi la repezeală o creangă de vâsc și o ascuții transformând-o într-o săgeată.

                Când reveni printre zei îi găsi pe aceștia distrându-se, aruncând săgeți spre Baldr și bucurându-se că nu pățește nimic. Îl văzu, stând pe margine, pe Hodr, fratele orb a lui Baldr. Acesta nu participa la joc căci nu avea săgeți și chiar dacă ar fi avut nu putea vedea unde ale aruncă.

                Loki, profită de ocazie, și-i dădu săgeata de vâsc și-l îmbărbătă să participe la distracție asigurându-l că-l va ajuta să arunce spre Baldr. Luă mâna lui Hod și o orientă spre Zeu. Acesta, dornic să participe la eveniment și să facă parte din joc, aruncă cu putere iar săgeata de vâsc străbătu marea sală și-l străpunse pe Baldr. Săgeata de vâsc trecu prin acesta iar zeul căzu, cu fața la pământ, mort.

                Asgardienii amuțiseră... îi cuprinsese disperarea. Imediat și-au dat seama cine aruncase săgeata și-l priveau într-un mod cumplit pe Hodr, însă acesta orb fiind nu putea vedea sau înțelege ce se întâmplase. Loki o luă la fugă...

                Zeițele începură să plângă. Odin părea cel mai afectat, căci în mod evident înțelegea pierderea suferită și nenorocirile și suferințele ce aveau să se abată peste ei, odată ce Baldr fusese ucis.

                Zeița Frigg ceru ca cineva să meargă în regatul morții pentru a-l aduce pe Baldr înapoi. Hermodr, un alt fiu al lui Odin, se oferi și chiar Odin îi dădu armăsarul magic Slepnir pentru călătorie.

                Între timp corpul lui Baldr fu așezat pe un rug funerar, ce fusese construit chiar pe barca sa, „Hringhorni”. Soția sa, Nana, murise pe loc din cauza tristeții și fusese și ea așezată pe rugul funerar lângă soțul ei. Lângă ei a mai fost așezat calul lui Baldr.

                Odin își scoase de pe deget inelul Draupnir și-l puse pe mâna lui Baldr. În acel moment se aplecă peste cadavrul fiului său și-i șopti ceva la ureche. Se spune că nimeni nu știe ce a șoptit Odin la urechea fiului aflat pe rugul funerar.

                Apoi rugul a fost aprins și barca împinsă în mare.

                Timp de nouă nopți călători Hermodr în jos pe drumul întunecat ce duce spre tărâmul morților până ce ajunse pe podul Gjallardru, cel aflat peste răul Gjoll. Acolo fecioara gigantă și palidă Mordgudr, cea care păzea podul, observă că acesta trosnea sub Hermodr mai mult decât în momentul în care a fost trecut de cinci batalioane de oameni morți, care trecuseră pe acolo cu o zi înainte.

                Astfel și-a dat seama că Hermodr nu era încă mort și l-a  oprit,  confirmând,  în  același  timp,  că  Baldr  trecuse într-adevăr podul cu ceva timp înainte.

                Atunci fiul lui Odin călări mai departe în forță și ajunse la porțile tărâmului morților unde îmbrâncind armăsarul Sleipnir reuși să sară peste poartă.

                În salonul zeiței Hel, zeița morților și fiica lui Loki cu Giganta Angrbodr, ceru acesteia să-i dea drumul lui Baldr pentru a reveni în lumea celor vii.

                Hel, cu aparența ei înfricoșătoare pe jumătate femeie atrăgătoare și pe jumătate schelet, se arătă dispusă să-l lase pe Baldr să revină printre cei vii, însă cu condiția ca toți și toate din lume, vii sau morți, să deplângă moartea sa.

                În cazul în care o singură ființa va refuza și nu va deplânge moartea Zeului atunci Baldr va trebui să rămână cu Hel și să nu se mai reîntoarcă niciodată în Asgard.

                Hermodr îi văzu pe Baldr și pe Nana și-și luă rămas bun de la ei. Aceștia îi dădură multe cadouri, inclusiv inelul Draupnir pe care să-l înapoieze lui Odin.

                Odată ce acesta ajunse înapoi în Asgard și le povesti zeilor posibilitatea lăsată de către Hel și condițiile acesteia, trimiseră mesageri peste tot în cele nouă lumi. Și, într-adevăr, toate ființele și toate lucrurile, oamenii / animalele / pietrele / etc., au deplâns moartea lui Baldr la fel cum apa picură de pe ele la topirea gheții.

                Însă mesagerii Asgardienilor au dat într-o peșteră de o uriașă. Când i sa cerut să deplângă moartea zeului ea a răspuns că fiul bătrânului[3] nu i-a fost de nici un folos fie că era viu, fie acum că este mort. Și a adăugat: „Hela să păstreze ceea are!”

                Chiar amenințată Uriașa nu a dorit să verse nici o lacrimă. Zeii aflând aceasta au bănuit că uriașa era de fapt Loki deghizat, manifestându-și răutatea.

                Atunci, pentru a răzbuna moartea fiului, Odin, folosindu-și puterile și capacitățile magice, a forțat-o pe uriașa Rind, împotriva voinței ei, să conceapă împreună un fiu.

                Astfel a fost făcut Vali care odată născut a crescut atât de repede încât în prima noapte a vieții sale a venit în Asgard, chiar înainte de a se pieptăna prima dată sau de a-și spăla prima oară în viață mâinile, și l-a și ucis pe Hodr cu o săgeată.

                Marea întrebare este: ce i-a șoptit Odin la ureche fiului aflat pe rug? Nimeni din Asgard nu reușea să ghicească.

                Frigg, a plâns și s-a întristat, atât pentru moartea fiului ei cât și pentru soarta Asgardului.

                Ca și Odin, ea a înțeles imediat că moartea lui Baldr anunța începutul secvenței de întâmplări ce va duce inevitabil la Ragnarok, la sfârșitul Zeilor... la distrugerea cetății luminii.

Sosirea

Ragnarokului

                Ragnarokul este dispariția zeilor și sfârșitul lumii.

                Începe cu trei ierni consecutive de război în Midgard. Apoi urmează Fimbulvetr, iarna iernilor, cu înghețuri puternice și vânturi teribile. Trei ierni cumplite vor urma una după alta fără vară între ele.

                Apoi sfârșitul va începe. Lupul Skoll va prinde Soarele din urmă și-l va devora, stropind Asgardul cu sânge. Lupul Hati va prinde din urmă Luna și o va consuma.

                Toate legăturile și toate lanțurile se vor spulbera.

                Cocoșii vor trezi, cu glasul lor, morții din lumea Helei și Giganții din Jotunheim.

                Jormungandr, dragonul lumii, va ieși din ocean. Vasul Naglfar, construit din unghiile oamenilor morți, va porni plin de Giganți.

                Loki, scăpat din lanțurile sale, va conduce morții din Helheim. Fii lui Muspell vor veni din sud, conduși de Surtr, gigantul focului.

                Toate forțele și puterile se vor întâlni pe câmpia Vigard: Giganții, morții din Helheim, Fenrir și Jormungandr, Surtr și întunecații fii ai lui Muspell.

                Între timp, Zeii, adică Aesirii și Vanirii, atenționați de cornul Gjallahorn, a lui Heimdall, se vor sfătui în secret.

                Odin va încăleca pe Slepnir și va pleca degrabă la fântâna lui Mimir pentru a primi înțelepciune și sfaturi.

                Yggdrasilul se va cutremura și va geme.

                Toți Zeii luminii și toți Einherjar, din Valholl, se vor înarma, vor ieși pe cele 580 de uși ale Valholl, și-l vor urma, teribil, pe Odin pe câmpia Vigard.

                Pe câmpul de bătălie, Odin se va arunca asupra lui Fenrir iar Thor va fi atacat pe Jormungandr. Freyr se va lupta cu Surtr și va regreta profund ziua în care a cedat sabia sa lui Skyrnir.

                Surtr îl va omorâ pe Freyr cu o singură lovitură. Dulăul groaznic Garm din Gnipahellir, paznicul Helheimului, se va lupta cu Tyr și se vor ucide reciproc.

                Loki și Heimdall se vor întâlni din nou și se vor ucide, de asemenea, unul pe altul.

                Thor îl va omorâ pe Jormungandr cu o singură lovitură a ciocanului Mjolnir, însă câteva picături din veninul Dragonului vor cădea pe el și-i vor cauza moartea.

                Fenrir îl va prinde între fălci pe Odin și-l va înghiți. Imediat după aceasta Vidar, fiul tăcut al lui Odin, va călca pe mandibula lui Fenrir cu un picior[4] și-i va apuca partea de sus a fălcilor rupându-le. Astfel va sfâșia fălcile lui Fenrir și-l va înjunghia în gât cu sabia sa, răzbunându-și tatăl.

                Surt va răspândi flăcări peste tot. Asgardul, Midgardul, Jotenheimul și Niflheimul vor deveni furnale de foc.

                Toate lumile vor arde și Zeii vor muri. De asemenea vor muri toți bărbații și toate femeile, vor muri toți Giganții / Uriașii și monștri. Iar lumea se va scufunda sub ocean.

                Apoi, după o vreme, pământul se va ridica din nou din ocean, verde și înfloritor. Vulturii vor zbura prin cer și vor prinde pești din apă.

                Grânele vor crește pe câmpii deși câmpiile nu au fost semănate.

                Vidar și Vali, fiii lui Odin, vor supraviețui și se vor întoarce pe câmpia „Idei”, din vârful celui mai înalt munte, Idavoll, unde odată stăteau în picioare palatele Zeilor luminii.

                Mondi și Magni, fiii lui Thor, vor supraviețui și ei și vor ajunge la fel pe Idavoll, unde vor moșteni ciocanul de fier al tatălui lor: Mjolnir.

                Baldr și Hodr se vor întoarce din lumea celor morți, la fel ca și Hoenir.

                Toți aceștia, pe câmpia Idavoll, vor construi noi palate.

                Înainte de începutul Ragnarokului, Odin a ascuns într-o pădure deasă, în interiorul scorburii unui copac,[5] un bărbat și o femeie: pe Lif și pe Lifthrasir. Aceștia vor supraviețui și vor repopula pământul cu oameni.

                Deși soarele fusese mâncat de Skoll, ea a dat naștere, chiar înainte de Ragnarok, unei fiice la fel de frumoase, care va urma calea mamei sale prin cer, luminând lumile.

                Odată cu renașterea lumii după Ragnarok „epoca de aur” a Zeilor Nordici va reveni.

                Un palat radiant și inefabil se va ridica, un palat ce nu va putea fi atins nici de flăcări și nici de decadență. În acest palat războinicii curajoși, ce s-au luptat cu vitejie alături de Zei, vor trăi bucuroși.

                Cei josnici și degenerați vor fi devorați de dragon, care se va retrage apoi pe fundul oceanului pentru totdeauna.

                Zeii vor găsi tăblițele de aur, pe pajiștile luminoase, cu care se jucau și se distrau părinții lor: Zeii nordici dispăruți la Ragnarok.

                Acești zei ce supraviețuiesc Ragnarokului vor clădi apoi pe fundația triumfătoare creată de către Odin.

Thor și uriașul Hrungnir

                Uriașul „Hrungnir”, cel mai fioros dintre uriași și spiritul întunericului, al nopții și al iernii rele, primește la el acasă, în Jotunheim, vizita unui personaj ciudat.

                Personajul călărea un armăsar incredibil, capabil să treacă peste ape și să străbată aerul.. Hrungnir îl primește cu bunăvoință pe străin, fără să realizeze că era de fapt chiar Odin, și se arată curios în privința calului.

                Odin, profită de ocazie, și-i propune înspăimântătorului gigant un pariu: nu există în întreg ținutul uriașilor, Jotunheim, un armăsar la fel de bun ca acesta. Și dacă există atunci el, străinul, își va pierde capul.

                Hrungnir se simte imediat jignit și insultat de o asemenea pretenție și o asemenea trufie din partea străinului și acceptă cu furie pariul.

                Apoi, imediat, încalecă propriul cal, pe nume „Gullfaxi”,[6] pentru a demonstra acolo și în acel moment că el, cel mai fioros dintre uriași posedă calul cel mai de preț.

                Au pornit amândoi călare într-o cursă infernală străbătând zone noroioase, râuri repezei, interminabile stepe, dealuri pline de bolovani și întrecându-se printre copacii unor păduri dese. Înainte ca uriașul să realizeze ce se întâmplă, din cauza vitezei cu care alergau cei doi cai, au trecut de porțile Asgardului. Și Odin, cu al său Sleipnir, nu fusese încă ajuns de Hrungnir, cel ce călărea pe Gullfaxi.

                Odată ajunși în interiorul Asgardului, cetatea victorioasă a Zeilor luminii, uriașul a fost invitat în mod vesel de către zei să petreacă împreună.

                După ce au petrecut și Gigantul s-a îmbătat, acesta a început să vorbească prostii, să se laude și să facă pe grozavul cum că el îi va ucide pe toți Zeii mai puțin pe Freyja și pe Sif, care era soția lui Thor. Pe aceste două minunate și iubitoare Zeițe le va lua cu el în Jotunheim, pentru a deveni soțiile lui.

                Freyja, controlându-se în totalitate, continuă să-i toarne vin Uriașului obraznic și nesăbuit. Acesta continuă lăudăroșeniile și spuse că va bea întreaga rezervă de vin a zeilor și nu va mai lăsa nimic pentru ei.

                Zeii, la un moment dat, s-au săturat de furia și prostiile lui Hrungnir și au trimis pe cineva după Thor. Zeul tunetului și al trăznetului era în alte părți luptând cu alți Giganți.

                Când, într-un final, ajunse Thor și descoperi situația își ridică ciocanul gata să-l nimicească pe loc, pe uriaș.

                Văzând aceasta, șocat și panicat, Hrungnir începu să-l acuze pe Thor de lașitate: căci își permitea să ucidă pe cineva neînarmat. „Numele tău va fi mult mai onorat și venerat dacă vei accepta un duel corect cu mine” spunse Uriașul neobrăzat.

                Zeul Thor, întotdeauna dornic să-și demonstreze calitățile și să câștige faimă, acceptă numaidecât.

                Giganții auziră de duelul stabilit și înțelegând importanța sa și temându-se de Thor, pe care-l considerau cel mai puternic, se hotărâră să facă un Uriaș imens din lut, pe Mokkurkalfi, sperând ca Thor să se înspăimânte la vederea sa.

                Cum nu au găsit o inimă potrivită pentru Gigantul din lut îl dotară cu inima unei iepe, însă aceasta nu rezistă. Hrungnir avea o inimă de piatră dură cu trei colțuri ascuțite. La fel și capul său era tot din piatră.

                Odată ce timpul stabilit pentru duel sosise, Gigantul se prezentă pe câmpul de luptă ales, Grjotunagard (ținutul pietros), purtând o armură făcută din piatră, ținea în mână un scut din piatră și agita în aer o bucată enormă, lungă, de piatră de cremene ca și armă.

                Imediat auzi cum din cer coborau tunete și fulgere și Thor ajunse, împreună cu servantul său Thjalfi, strigând puternic...

                Atunci Thjalfi îl păcăli pe Hrungnir și-l făcu să creadă că Thor îl va ataca de jos, din zona subterană. Uriașul își așeză scutul de piatră pe pământ și se puse peste el, pentru a se proteja.

                Însă Thor aruncă ciocanul Mjlonir spre capul Uriașului. Hrungnir azvârli și el, imediat, cu putere piatra din mâna sa spre Thor. Cele două arme se ciocniră în drumul lor și piatra lui Hrungnir se făcu bucăți și zbură în toate direcțiile. O bucată de creme căzu departe de Jotunheim, în Midgard: și aici, în lumea oamenilor, este sursa tuturor bucăților de cremene.

                O altă bucată de cremene se izbi de capul Zeului și-l puse la pământ. Această bucată de cremene rămase adânc înfiptă în fruntea lui Thor. De atunci Zeul tunetului rămase cu o bucată de creme înfiptă în frunte.

                Însă ciocanul Mjlonir zbrobi capul Uriașului și-l omorâ pe loc. În cădere unul din picioarele masive ale Gigantului căzu peste gâtul lui Thor, fixându-l la pământ.

                Între timp Thjalfi atacă imensul uriaș de lut. Acesta se sperie așa de tare, când îl văzu pe Thor,  încât făcu pe el. Thjalfi nimici picioarele Uriașului de lut, care între timp făcuse pe el, și aceasta căzu fără glorie.

                Apoi încercă să elibereze gâtul lui Thor însă nu putu să miște de pe loc masivul picior al lui Hrungnir.

                Nici măcar ceilalți Aesiri, prezenți la locul luptei, nu reușiră să ridice piciorul Gigantului Hrungnir.

                În final doar fiul mic, în vârstă de 3 ani, al lui Thor, pe nume Magni, putu să elibereze gâtul Zeului ridicând piciorul Gigantului mort.

                Thor se bucură atât de mult, că se văzu în sfârșit scăpat, că oferi drept cadou calul Gullfaxi, ce fusese până atunci al lui Hrungnir, fiului său Magni, cel care-l salvase. Și aceasta în pofida protestelor lui Odin care revendica pentru el calul Gullfaxi, al răposatului Gigant.

                Ajunși înapoi în Asgard, Thor trimise imediat pe cineva în Midgard după magiciana, clarvăzătoarea și femeia înțeleaptă, pricepută la vrăji, Groa.

                După un timp „Groa”[7] veni în vizită la Thor. Acesta se plânse de durerile de cap insuportabile pe care trebuie să le suporte din cazua pietrei ce-i rămăsese înfiptă în mijlocul frunții.

                Atunci femeia înțeleaptă îi promisese că va extrage prin magie piatra și-l va face bine. Începu să rostească formule magice, aplică tehnica „galdr”, deasupra capului îndurerat a lui Thor.

                Acesta simți că piatra începu să iasă din adâncitura în care se afla în capul său. Fericit, că în sfârșit va scăpa, Thor îi povesti magicieniei, femeii înțelepte, că soțul ei, Aurvandill, plecat de mult timp de acasă, nu era mort și se va întoarce numaidecât.

                Thor îl trecuse pe Aurvandill peste un râu într-un coș, însă acestuia i-a rămas un deget de la picior în afara coșului și degeră.

                Zeul Thor rupse degetul degerat, de la picior, al lui Aurvandill, și-l aruncase în cer unde se transformă într-o stea.

                Mai mult, o înveseli pe Groa cu foarte multe vești bune.

                Aceasta s-a bucurat și s-a emoționat atât de mult la aflarea veștii despre revenirea soțului ei că uită pe loc restul incantației, restul vrăjii, care ar fi trebuit să extragă complet bucata de cremene, și piatra din fruntea Zeului ieși doar pe jumătate și se oprise.

                Astfel, Thor rămase cu cremenele în frunte și-l va purta până la Ragnarok.

                Se spune că nu este bine ca oamenii să arunce vreo bucată de cremene, căci în acel moment cremenele din fruntea lui Thor se mișcă și acesta resimte discomfort și durere.

Furtuna Hjadningilor

                Eroul Hedin, fiul lui Hjarrandi, a luat-o pe Hild, fiica unui rege pe nume Hogni, ca prizonieră de război, în timpul unei lupte în care a prădat țara. Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul și au plecat în Norvegia. Apoi de acolo s-au îndreptat înspre vest pe ocean, spre insula Orkney.

                Regele Hogni furios că țara sa fusese prădată și fiica sa fusese răpită a plecat în căutarea lui Hedin. L-a găsit pe insula Haey, insulă ce azi poartă numele de Hoy.

                Pentru a opri lupta, și deci posibila pierdere a tatălui sau a iubitului în luptă, Hild merge la Hogni și-i propune o înțelegere din partea lui Hedin. Dar îl atenționează că această propunere nu înseamnă că Hedin și oamenii săi nu ar fi gata de luptă.

                Tatăl Hildei îi tăie numaidecât vorba. Aceasta se întoarse în tabăra lui Hedin cu vestea proastă.

                Cele două oști se aliniară în formație de luptă, față în față.

                Eroul Hedin îi oferă socrului o ultimă propunere de a cădea la învoială: aur și comori în semn de răscumpărare.

                Regele Hogni refuză din nou și spuse că sabia sa „Dainsleif” a fost deja scoasă din teacă, iar aceasta este aducătoare de moarte: fiind făurită prin procedee magice de un pitic,[8] în măruntaiele pământului. Aceasta odată scoasă din teacă lovește întotdeauna cu folos iar rana nu se mai vindecă nici o dată.

                Hedin spuse Regelui că se laudă degeaba cu sabia, însă nu se va putea lăuda cu victoria la final: căci sabia bună este cea care rămâne credincioasă stăpânului ei.[9]

                Astfel a început cu furie lupta, care s-a numit „furtuna Hjadningilor” și care a durat toată ziua. Seara războinicii s-au întors la corăbiile lor.

                Hild, fiica Regelui, s-a dus noaptea singură pe câmpul de luptă și printr-o vrajă a trezit înapoi la viață toți războinicii, de o parte și de alta, ce căzură în luptă în timpul zilei.

                A doua zi oștile s-au întors pe uscat și au început să se lupte din nou. Și zi de zi s-au luptat până ce au căzut toți războinicii. Armurile și armele celor căzuți în luptă se transformau în pietre.

                Însă cum se făcea ziuă războinicii se trezeau și lupta continua.

                Și lupta va continua, zi de zi, până la sfârșitul Zeilor, deci până la Ragnarok... până la sfârșitul lumii.

↑

                Sunt mai multe povestiri nordice despre Zei, Uriași, Eroi, creaturi magice, evenimente importante sau miraculoase. Cel interesat poate și reușește să cunoască mai bine misterele și frumusețea rafinată a nordului dacă caută în sursele menționate...

                Aici a fost doar o introducere.

---

114 Lovitură oarbă.

115 Această scenă apare în „Visele lui Baldr”, din Edda poetică.

116 Bătrânul este Odin, iar fiul său este Baldr.

117 Încălțat cu un papuc făcut din resturile de piele aruncate pe jos de către croitori.

118 Se pare că copacul este chiar Yggdrasilul. Deci cei doi oameni au fost ascunși în interiorul Yggdrasilului.

119 Coamă de aur.

120 Cea prosperă sau cea care se dezvoltă bine, creștere.

121 Piticul ce a făurit sabia era Dain.

122 Regele Hogni avea sabia Dainsleif, care nu-i era credincioasă, căci o furase de la proprietarul de drept printr-un șiretlic. Deci sabia era credincioasă doar piticului Dain și nu Regelui.