Intro
A
|
venit momentul ca cea mai înaltă și rafinată, cea mai luminoasă și complexă spiritualitate să re-apară în domeniul conștient al umanității.
A
venit momentul ca umanitatea să înțeleagă de unde se trage capacitatea omului de
a se elibera de orice limitări, chiar și de limitările planetare, și de a se
auto-depăși constant... căutarea permanentă a noului...
O
singură spiritualitate nu închide omul într-un adevăr prestabilit, dincolo de
care nu mai trebuie să existe nimic. O singură spiritualitate eliberează omul
de nevoia de a „crede”... și-i deschide calea căutării neîncetate a ceea ce este mai superior, mai înălțător, mai profund, mai rafinat... spre o ascensiune continuă...
O singură spiritualitate deschide omul spre auto-depășire...
Omul
a ajuns să creeze mereu ceva „nou” și să inventeze fără oprire doar prin
ajutorul spiritualității nordice...
Doar
spiritualitatea nordică i-a permis omului libertatea de a se auto-defini în
permanență și ne-încetat, transformându-l în „creator”. Toate celelalte spiritualități cer supunere și credință față de un așa zis „adevăr” relevat: gata oferit
/ prestabilit. Această mentalitate închide
omul într-un context fără ieșire: orice altceva nou este erezie și este strict interzis, de vreme ce „adevărul” a fost deja dat.
Religiozitatea
nordică este exact invers: nu oferă omului nici un așa zis „adevăr” prestabilit... în schimb, îl stimulează cu povestiri stranii, cu
mituri complicate și situații complexe... Cu aventuri incredibile și întrebări arzătoare... al căror răspuns nu este dat.
Religiozitatea
nordică deschide o cale omului... calea căutării permanente, a auto-depășirii constante...
Spiritualitatea
nordică a rămas ascunsă și activă, în interiorul europeanului, mai bine de o mie de ani.
A
venit momentul de a conștientiza rădăcina noastră adâncă... spiritul nostru autentic...
Pe
lângă imensa afluență de religiozități diverse, indiene,[1]
amerindiene, africane, arabice, buddhiste, etc., este necesară acum și o familiarizare cu autentica religiozitate și spiritualitate europeană.
Religiozitatea
europeană nordică este poate mai valoroasă, mai complicată, mai superioară, complexă,
mai intensă, mai misterioasă, pătrunzătoare, cu mult mai rafinată și mai inteligentă, chiar mai gustoasă decât celelalte
religiozități. Ciudat, dar tocmai aceasta este cea
mai puțin studiată. Și cea mai puțin propusă...
Avem
aici doar o introducere. Nu se prezintă totalitatea informațiilor despre religiozitatea nordică.
Este
doar un început, o familiarizare... o cale deschisă... o posibilitate
nelimitată...
Însă
cum nu s-au prea publicat lucrări, cel puțin nu suficiente, despre sursele nordice și textele fondatoare și creatoare ale spiritualității europene nordice, am ținut să fie prezentate totuși unele informații despre aceasta, despre legendele fundamentale ale nordului...
Cei
ce au talent și exercițiu la scris pot să prezinte probabil mai bine: în vederea
refamiliarizării cu propria spiritualitate europeană nealterată nici de așa zisul creștinism și nici de romantism sau de valurile
culturale ulterioare.
Cred
că propria spiritualitate europeană merită un efort mai mare.
Matricea
noastră spirituală autentică și intimă merită mai mult din partea noastră. Redescoperirea acesteia este
mai importantă pentru noi decât milioanele de texte ce tratează despre esența altor spiritualități, străine nouă. De când ceea ce ne este străin este mai
valoros și mai important decât ceea ce ne este
propriu?
De
când spiritul altor zone ne este mai important decât propriul nostru spirit? Pe
care nu-l cunoaștem. Și parcă nici nu vrem să-l cunoaștem. Ne e frică de propria noastră putere și lumină.
Despre
alții o listă cvasi-interminabilă de
lucrări și eforturi epuizante, timp de mai multe
sute de ani. Iar despre noi...? Se pot număra pe degete acțiunile de analiză și redescoperire, refamiliarizare cu însăși esența noastră... Cu „spiritul european”, nordic și celtic, nealterat de „creștinismul” impus de Vatican[2]
sau alte valuri culturale și mode intelectuale dubioase.
În
această lucrare când se face referire la „creștinism” se semnifică „credințele artificiale” impuse prin forță și cruzime, masacre, de către Roma asupra Europei. Nu avem în vedere
personajele cu numele de Isus, Maria, Petru, etc. Nu ne referim la acei semiți cu propria lor religiozitate și spiritualitate specific deșertică. „Creștinismul” așa cum a fost impus în Europa nu este
ceea ce reprezentau minusculul grup palestinian din care făceau parte Isus,
Petru, Maria, etc., în timpurile lor. Noroc cu arheologia și cu descoperirea manuscriselor de la Nag Hammadi, în
Egipt, în 1945.
Se
pot face mult mai multe eforturi sincere pentru recuperarea a ceea ce ne este nouă
propriu, a ceea ce ne-a creat pe noi... de mii de ani și ne-a forjat și ne-a transformat în ceea ce suntem azi în adâncul nostru: Europeni care
au construit modelul civilizației pe care toate celelalte zone ale globului doresc să-l imite.
Europenii
trebuie să se întoarcă sinceri la propriile lor rădăcini milenare, reale și să înceteze în a fi penibili în ridicarea în slăvi a
altor spiritualități, ce sunt cel puțin dubioase, când a lor le este necunoscută...
Europenii
trebuie să se recunoască pe ei înșiși, să se reîntâlnească cu propria esență adâncă, intimă: cea care i-a creat. Europenii trebuie
să fie, începând de acum, întregi și netrunchiați.
Noi
trebuie să ne regăsim acum pe noi în întregime.
Noi
trebuie să ne redescoperim lumina, înțelepciunea, valorile, esența, puterea...! Cunoaștere și putere!
Acum
se propune această religiozitate, al cărei spirit se poate foarte ușor găsi și în „Așa Grăit-a Zarathustra” a lui F. Nietzsche. Căci așa cum C. G. Jung spune, Zarathustra lui Nietzsche este de
fapt zeul Odin deghizat: „Un vânt aspru este Zarathustra pentru cele dedesubtul
lui...”.[3]
Odin
este, la origine, zeul vântului, al vântului furtunii... Uraganul...
Odin
este călătorul etern, care prin aventurile sale are intenția de a cunoaște, de a aduna cunoaștere. Odin este aspirația spre cunoaștere, foamea cunoașterii.
Într-adevăr,
Odin, avea acest obicei să-și ascundă adevărata identitate în spatele a multiple nume și deghizări.
Orice
eveniment care-l privește pe Odin, conține un alt nume pentru acesta și doar la sfârșitul povestiri ni se destăinuie că de fapt era Odin, ascuns...
În
această carte se oferă un pic din mithos-ul nordic european, care este chiar
mai ciudat, intrigant, extravagant, teribil, rafinat, luminos și complex, mult mai adânc decât ceea ce se află azi în
zona religioasă și cultural-spirituală.
Din
păcate această religiozitate milenară europeană a fost măcelărită și aproape complet eradicată de pe suprafața pământului o dată cu incursiunile și crimele Imperiului Roman în Europa centrală: genocidul
realizat de Roma și mai ales de Cezar prin uciderea
tuturor Druizilor și dezmembrarea
culturii Celtice. Iar apoi de teroarea
creștinării forțate și a întunecimii care a urmat, realizată de Roma, prin foc, tortură și înșelătorie.
La
fel a făcut Vaticanul / Roma și cu religia și cultura mezoamericană. Aceeași cruzime, distrugere completă, ștergere de pe suprafața pământului, aceeași intoleranță inexplicabilă a fost aplicată atât
Europei autentice cât și zonei
mezoamericane.
Singurul
creștinism autentic, ce păstra esența și viața învățăturilor lui Isus și restul, a fost „Erezia Catară” din sud-vestul Franței, regiunea Languedoc. Printre credințele Catarilor se numărau: lumea sau creația este opera diavolului, creatorul lumii este diavolul care
a încătușat sufletele aici și le torturează; există reîncarnare; nașterea și viața sunt rele în esența lor căci aduc sufletele în suferință; sufletele sunt creația lui Dumnezeu cel luminos; se poate scăpa de această
creație a diavolului și se poate reveni la Dumnezeul cel luminos din afara creației.
Vaticanul
nu a lăsat pe nimeni în viață din această organizație religioasă și socială Catară:
care păstra autenticele învățături ale lui Isus din provincia romană Palestina. Armatele Vaticanului au
înconjurat pe Catari, la fortăreața Montsegur,[4]
i-au torturat și i-au omorât: nu a rămas nimeni în viață. Au șters cât au putut urmele și amintirea lor.
Pentru
„creștinismul” impus de Vatican „Creatorul”
este Dumnezeu și nu Diavolul. Prin urmare ceea ce Isus
reprezenta și credințele sale sunt complet și radical diferite de ceea ce Vaticanul a impus sub
numele de „creștinism” în Europa. Noroc că s-au
descoperit manuscrisele de la Nag Hammadi și umanitatea a cunoscut adevărul despre grupul religios al
lui Isus. Că bisericile și fanaticii religioși avraamici închid
ochii la adevărul ieșit la suprafață nu este problema noastră.
Această
isterie a așa zisului „creștinism” ar trebui analizată, înțeleasă și pusă la locul ei.
Avraamismul
sau mai bine spus patologia avraamică a acoperit deja europa cu întuneric: acum
aproximativ o mie de ani.
Noi,
europenii, a trebuit să slăvim o religiozitate străină și nefirească, ce a eliminat-o pe a noastră autentică, o
religiozitate ce ne-a convertit strămoșii prin forță, teroare și crime. O religiozitate ce ne-a umilit înaintașii și a distrus orice demnitate din ei;
ne-a obligat să ne considerăm propria religiozitate și propriile obiceiuri milenare ca fiind rele; a ținut să ne negăm propria autenticitate și propriul mod de a fi. Umilința resimțită de înaintașii noștri trebuie să fi fost imensă... La
aceeași umilință au fost supuși timp de secole europenii când, în mod forțat, au fost nevoiți să-și considere proprii înaintași, propriile obiceiuri și propria religiozitate ca fiind rele, inferioare,
interzise, „demonice”.
Ce
umilință este și în zilele noastre că noi europenii trebuie să ne negăm trecutul și proprii înaintași, trebuie să-i privim cu suspiciune pe cei care
ne-au dat viață...
Vaticanul
a cerut categoric ca tot ce nu aparține de artificialul „creștinism” să fie eliminat din Europa. Europa nu are voie la propriul trecut
autentic...! Ce umilință... Și în zilele noastre... copiii europeni sunt învățați să-și nege înaintașii, religiozitatea, obiceiurile... să-și nege propria
lume ce i-a creat de milenii doar pentru a lăuda aberant pe cei ce ne-au ucis
strămoșii și ne-au interzis propria autenticitate... Ce umilință!
Vaticanul
a adus prin teroare, crime, persecuție, genocid religios și șantaj așa zisul „creștinism”[5]
în Europa centrală și nordică și a eliminat întregi populații și triburi europene care nu-și trădau și nu-și negau propria spiritualitate și propriile tradiții – propria religiozitate și
spiritualitate europeană autentică, și care este
de neegalat.
O
religiozitate și o spiritualitate simbiotică cu
europenii încă de zeci de mii de ani.
Acum
avraamismul, cu fanatismul și inumanitatea specifică, încearcă acoperirea lumii cu o a doua întunecime.
Cu o nouă haină a avraamismului... cu același ”spirit negru” și criminal într-un nou veșmânt...
Deja
umanitatea a fost dată înapoi cu cel puțin 500 de ani din cauza întunecimii avraamice, dictate de Roma. „The Dark
Ages” a ținut pe loc Europa și omul timp de 500 de ani.
Acum
avraamismul, cu o altă haină, și totuși același spirit, încearcă acoperirea umanității cu o a doua întunecare , cu o a
doua blocare și anihilare a spiritului. Un al doilea
genocid...
Oare
unde am fi fost tehnologic, noi oamenii, dacă Vaticanul nu ar fi scufundat
Europa în întuneric și teroare
indescriptibilă? Deja suntem o civilizație care, prin îndepărtarea de vatican și aberațiile sale anormale, a depășit limitarea propriei
planete; iar în 2027 vor exista deja colonii stabile pe alte planete.
Prin roboți am depășit deja propriul Sistem Solar. Actualmente există roboți prăbușiți pe mai multe planete ale sistemului
nostru solar și pe unii sateliți ai acestora.
Fără
întunericul avraamic am fi fost acum cu cel puțin 500 de ani mai înaintați și mai avansați tehnologic, uman și științific.
Oare
ce fel de civilizație am fi, la
momentul actual, dacă avraamismul nu ar
fi acoperit lumea cu propriul său întuneric bolnav și cu propria sa nebunie inimaginabilă?
Cât
de departe am fi ajuns? Cât de departe am fi ajuns în toate domeniile! Cu
siguranță am fi o civilizație cu acces real, colonii și călătorii, în alte sisteme solare. Îmaginați-vă medicina! Etc...
Și acum acest întuneric, patologia avraamică, încearcă o a
doua scufundare a lumii în întunecime.
Patologia
avraamică, întunericul însuși, spiritul negru / întunecat / înnegrit deșertic, neîmpăcat și dușmănos al orientului mijlociu, încearcă acum acoperirea lumii cu o a doua întunecare, cu un al doilea întuneric.
Dacă
umanitatea va fi învinsă de spiritul dușmănos și neîmpăcat, negru / înnegrit,[6]
al patologiei penibile avraamice câte
secole sau milenii vom mai pierde? Sau va mai fi un viitor pentru umanitate? Va
mai exista ceva pentru om? Dacă spiritul anti-uman avraamic va reuși?
Este
evidentă întunecarea sufletească și refuzul realității, al avansului și al științei, pe care toți avraamicii o au în comun. Această înnegrire lăuntrică generează un caracter sufletesc capabil de cele mai groaznice
atrocități. De exemplu genocidul uman, religios și cultural realizat de către avraamici în Europa, apoi în America Centrală, apoi în Australia, etc. Crimele de
nesuportat cu care ne întâlnim mereu când observăm același întuneric al patologiei avraamice.
Acest
caracter inuman, iese din spiritul înnegrit, întunecat al avramismelor.
Moștenirea avraamismului este și a fost întotdeauna teroarea:
aplicarea religiozității prin teroare,
convertirea prin teroare, relația cu „Divinitatea” sub forma terorii și a fricii, supunerea și înjosirea feminității prin teroare, supunerea „credincioșilor” prin amenințarea terorii ce se poate abate asupra lor.
Limitare
a omului și a capacităților sale, teroare constantă, crime inumane, „întuneric”...
Acestea sunt moștenirile avraamismelor. Ștergerea identității altora...
Există
o diferență enormă între spiritul nordic european și cel avraamic.
Simbolurile
și sensurile culturale avraamice au fost
impuse cu forța și cele autentice europene date la o parte: simbolul
turnului este pozitiv la europeni și negativ la avraamici; simbolul sărutului este pozitiv la europeni
(sărutul ce transformă negativul în pozitiv, ca sărutul dat de prințesă broaștei, care astfel se transformă în prinț) și negativ la avraamici (sărutul este semnul tradării); simbolul ochiului este pozitiv la europeni (îl simbolizează pe Odin) și negativ la avraamici (este ochiul diavolului); superioară
la europeni este demnitatea și statul drept în fața oricui (chiar a zeilor: Zeii nordici cer demnitate și nu suportă „mieroșenia”) și la avraamici este superioară aplecarea (zeul cere aplecare); la nordici europeni greșeala trebuie îndepărtată imediat și corectată căci nu este bună și nu trebuie tolerată, însă la avraamici greșeala trebuie iertată...; etc.
Aceste
sensuri artificiale, ale avraamismelor, au fost impuse cu forța...
Cu
totul altfel se prezintă spiritul nordului, spiritul luminat și rafinat al religiozității nordice. Și efectele sale sunt peste tot:
drepturi ale omului, democrație (ca și continuare a „Thing”-ului),
egalitatea sexelor, medicină, tehnologie, știință, etc, etc, etc.
Religiozitatea
și „mithos-ul” duc la cristalizarea unei
anumite spiritualități, la crearea și apoi manifestarea unui „caracter al sufletului”
grupurilor umane. Această „natură a sufletului” dă caracteristica gustului,
caracteristica simțului dreptății, caracteristica lumii și a relațiilor din interiorul ei, etc.
„Natura
sufletului” creează prin urmare un tip de comportament, de societate, de cultură,
un mod de a fi al indivizilor. Și anumite relații între indivizi.
Acest caracter al sufletului rămâne înscris în interiorul urmașilor și al generațiilor, chiar dacă acestea ajung în alte
condiții spațiale, temporale, sociale, politice, culturale, etc. Acest
caracter indestructibil al sufletului, această natură sufletească vine din
adânc, din „spiritualitate”. Și produce trăiri și „manifestări” în
exterior în funcție de această spiritualitate... Știința modernă, de exemplu, este un produs al spiritului european.
Iar
spiritualitatea este formată și creată de către religiozitate: povestiri, mituri, simboluri, sensuri,
modele, personaje mitice și personaje eroice, etc.
Adevăratul
gust al miturilor și povestirilor
europene se regăsește în aceste surse
nordice. Aici doar le sintetizăm și le prezentăm fără a putea reda bogăția, calitatea, rafinamentul și caracterul adevărat al lor.
Așa că cel mai bine este să se citească aceste surse, chiar
dacă sunt în limba engleză sau franceză sau germană. Merită efortul. Există o
traducere a Edda în limba română la editura Saeculum I. O.
Este
benefic a se citi direct cânturile Edda, proza Edda și orice surse nordice. „Are de câștigat cel ce o face...”[7].
De asemenea Saga-urile islandeze: ce portretizează și trec în revistă personaje importante și întâmplări și mistere din zona scandinavă, nord europeană și central europeană.
Sursele
despre mitologia nordică nu se constituie ca și texte sacre. Ele sunt doar izvoare de inspirație și regăsire...
Regăsire
sufletească, spirituală și intimă. De multe ori, putem observa uimiți cum părți din viața noastră urmează parcă modele și tipologii din mitologia nordică. Cum ne regăsim
pasiunile, plăcerile, umorul, spiritul, caracterul sufletului, speranțele, gusturile și instinctele a fi identice și la fel cu cele ce apar în Edda sau în multiplele Saga-uri ce ne-au
parvenit printr-o minune! Scăpând de mâna nimicitoare și anihilatoare a expansiunii „creștine”.
Ne
regăsim pe deplin, cu aceleași probleme de rezolvat, voințe și speranțe, gusturi estetice și spirit al dreptății, cu aceleași emoții și neliniști, cu același mod de a fi ca al strămoșilor noștri, al înaintașilor noștri, cu al bunicilor bunicilor noștri. Aceleași tipologii, aceleași tendințe, aceleași reacții, instincte, același sens și privire asupra lumii... Este mișcător cum ne regăsim carne și sânge peste milenii...
Și mitologia greco-romană este interesantă și artistică și are multe calități, dar așa cum ne vorbește și așa cum ne regăsim și ne recunoaștem pe noi înșine în toate aspectele vieții interioare și exterioare, în toate instinctele și gândurile noastre, în adâncul adâncului nostru în spiritul și în sursele nordice germanice și celtice nu o putem face nici chiar în cele
greco-romane. Acestea din urmă sunt interesante și exotice, dar parcă nu suntem chiar noi... parcă nu este
vorba de fapt de noi acolo. Este ceva diferit... deci exotic... deci curios...
Există
ceva străin ce le face exotice și interesante. Dar acolo există alte reacții naturale și alte raportări la evenimente, valoroase și interesante, dar nu sunt carne și sânge din noi, nu ne recunoaștem interiorul în mod firesc în ele așa cum ne recunoaștem pe deplin și învigorați și iluminați și ușurați în personajele, reacțiile sufletești și viețile antecesorilor noștri nord europeni: celți și germanici și în divinitățile acestora și deci autentic ale noastre.
Prin
intermediul acestor surse nordice ne putem întoarce la noi, în plan individual,
și să ne regăsim acele calități, valori și puteri ale sufletului pe care nu le regăseam până acum nicăieri.
Structura noastră interioară este validată, în toate instinctele și gusturile, tendințele și așteptările noastre, în aceste minunate surse nordice.
Miturile
sunt aici pentru a fi interpretate personal de fiecare, astfel sensul lor
devenind evident și folositor: iluminator pentru noi.
Este
o vindecare a propriului suflet... care se regăsește în sfârșit pe el însuși și-și spune: acesta sunt eu, aceasta este frumusețea mea, aceasta consider eu calitate, acesta este curajul
meu, valoarea mea. Asta este pentru mine viața și așa o simt și e corect ca eu să o trăiesc.
Miturile
nordice nu au un sens unic, adevărat, prestabilit. Ele însă invită la o
constantă și continuă evaluare și reevaluare a propriei noastre capacități de a pătrunde... adânc în misterele rafinate... Aceasta creează o tipologie, un spirit ce se auto-depășește constant și mereu caută o mai amplă și profundă înțelegere. Doar din acest spirit, nordic
luminos, a putut apărea știința și auto-depășirea umană...
Miturile
nordice nu sunt texte canonice. Sunt doar povestiri repovestite ce ne
destăinuie pe noi nouă înșine. Așa cum Odin s-a sacrificat pe el lui
însuși, pe copacul vieții Yggdrasil, pentru a se descoperi ca Zeu: devenind zeul
pe care-l cunoaștem. Și ne fac viața clară și sensul ei și modul în care trebuie simțită și trăită... Aceste texte trebuie să ne ilumineze asupra noastră înșine... Și o fac de fiecare dată într-un mod minunat și rafinat...
[1] Este interesant cum religiozitatea
indiană, atât de lăudată de toată lumea, a putut genera o moștenire socială atât de delăsătoare, indolentă, atât de
lipsită de igienă și de demnitate umană. Această
religiozitate a dus la sărăcie cumplită, haos social, o adevărată groapă de
gunoi... Această spiritualitate a creat și populațiile străine, bizare, din Balcani.
[2] Căci „creștinismul”, stabilit în primul consiliul de la Niceea, în
325 nu păstrează o legătură autentică cu învățăturile lui Isus. Pentru a înțelege învățăturile autentice ale lui Isus, din provincia romană Palestina, în care
erau cuprinse inclusiv credințe despre „reîncarnare” și „creator malefic al lumii, de care trebuie scăpat, etc., să se studieze
Elaine Pagels, „Evangheliile Gnostice”, Editura Herald, București, 1999.
[5] O creație artificială, depărtată de orice religie cu adevărat
autentică, a Împăratului Roman Constantin și a câtorva „episcopi”, auto-proclamați purtători ai adevărului, la consiliul de la Niceea,
anul 325. În același timp, aceștia, au declarat orice altceva ca erezie. Astfel au putut
persecuta, tortura și ucide pe cei ce
nu se supuneau ideilor inventate de ei.
6 Este foarte semnificativ că obiectul cubic în jurul căruia se învârt azi,
la Mecca, unii dintre avraamici este complet negru! Și că alți avraamici își leagă pe vârful capului un
tron negru cu un cub negru pe el. Iar alții, care au ținut să elimine tot ce
nu ținea de ei, acum o mie de ani, erau îmbrăcați în negru complet,
din cap și până în picioare. Este o reprezentare exactă și corectă a acelui spirit
„negru”, înnegrit, întunecat al avraamismului: însuși întunericul. Este
foarte clară, în avraamism, natura aceasta a întunecimii… iar efectele
inumane s-au văzut și se văd și azi spre oripilarea noastră și a înaintașilor noștrii europeni,
de acum aproximativ 1000 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu