Spiritul Nordic - Miturile Nordului - EDDA în proză - Partea 1

↑ Edda în prozã ↑

E

dda în proză este o povestire, magică, despre miturile nordicilor. Se repetă miturile descrise în „Edda poetică” cu multe alte lămuriri și informații interesante în plus. Se regăsesc mituri despre zeii nordici care nu apar în „Edda poetică”. Și sunt amintite lupte, eroi și evenimente importante care nu apar în „Edda poetică”.

                Este o lectură minunată, plină de magie, surprize, frumusețe, evenimente ciudate... etc. Este de preferat să se citească direct „Edda poetică” și „Edda în proză”. Limbajul este simplu și atrăgător, cu rezonanțe arhaice și supra-naturale. Textul reușește să pună în evidență aerul și viața timpurilor străvechi și a lumii de mult uitate a zeilor, elfilor, spiridușilor, piticilor, uriașilor, vrăjitoarelor, eroilor neînfricați, a înțelepților, etc.

                În continuare vom aminti doar câteva dintre miturile ce nu apar în „Edda poetică”, dar fac parte din „Edda în proză”. Aceste mituri nu sunt aranjate în ordine cronologică și nu posedă o asemenea ordine temporală.

                Aceste mituri sunt atemporale...

Idunn și Thiazii

                Idunn este zeița ce oferă merele de aur Aesirilor și Vanirilor. În grădina ei crește un copac ce face „mere de aur”. Cei ce primesc din aceste mere de aur, și le mănâncă, întineresc. În fiecare zi zeii se adună în grădina lui Idunn pentru a primi merele de aur și a rămâne astfel, mereu tineri și în putere.

                Într-o zi, Odin cu Loki și Hoenir, călătoreau prin Midgard și au ajuns fără să realizeze, deodată, în Jotunheim. În ținutul aspru al Giganților, Thurșilor. Treceau printr-o zonă fără pic de vegetație. Doar pietre și stânci negre lucioase, frig, vânt și condiții vitrege. Au tot mers până li s-a făcut foame. Nu mâncaseră de câteva zile.

                La un moment dat Loki vede o cireadă de vite. Vânează una și face repede un foc pentru a-i prăji carnea și a-și astâmpăra foamea. Odin, mai departe, stătea și adâncit în propriile gânduri reflecta la ceea ce a văzut și auzit în lumea oamenilor, în Midgard.

                La un moment dat Loki cheamă pe tovarășii săi Asgardieni la mâncare. Odin mușcă primul din carne și observă că este atât de crudă încât părea că nu fusese pusă deloc la foc. Loki, încurcat și rușinat, pune carnea la loc și mai adaugă lemne, îngrijindu-se că de această dată se va prăji. După o perioadă servește din nou pe partenerii săi.

                Odin descoperă din nou, după ce și-a înfipt bine dinții în carne, că este complet nefăcută, ca și cum nu ar fi stat deasupra focului o lungă perioadă. Atunci îl întreabă pe Loki dacă este un truc sau o glumă a sa. Loki, înfuriat la culme, înjurând, pune carnea la loc peste foc și adaugă și mai multe lemne. În acest moment Odin intră la bănuieli, văzând că Loki nu glumește și că totuși carnea este nefăcută după ce a stat atâta timp pe foc.

                A treia oară Loki încearcă să servească carnea însă aceasta se dovedește a fi la fel de nefăcută. Fără a spune un cuvânt Odin se ridică, suspectând ceva vrăjitorie sau intervenție magică dușmănoasă, și pleacă. Pleacă flămând... dar puternic!

                Loki, exasperat și pe punctul de a exploda, doar nu mâncaseră nimic de câteva zile, aruncă la loc carnea pe foc și blestemă focul și carnea.

                Atunci, apare un vultur uriaș deasupra sa care-l întreabă dacă nu poate pregăti și frige carnea. Loki, fâstâcindu-se, spune că nu, din păcate nu. Atunci vulturul îi propune o înțelegere: va ajuta el la prepararea cărnii dacă va fi lăsat să aleagă primul bucata de carne pe care o dorește să o mănânce. Loki, înfometat și la capătul puterilor și al răbdării, gândindu-se că nu poate face nimic altceva pentru a mânca, acceptă.

                În acel moment, vulturul uriaș, începe să bată cu putere din aripi peste focul de sub carne. S-a intensificat atât de tare focul și a emanat o asemenea căldură că Loki, în viața sa, nu mai văzuse o asemenea flacără și nu mai simțise o asemenea căldură.

                După câteva momente vulturul gigant se opri și-l invită pe Loki să încerce carnea. Acesta, cu stupoare, observă carnea ca fiind făcută și dori să se arunce asupra ei pentru a o devora. Însă vulturul îl opri imediat și-i amintii de pactul făcut înainte. Apoi începu să mănânce din  carnea  prăjită  atât  de  repede  încât,  înainte  ca Loki să-i poată spune ceva, acesta înfulecă întreaga vită, ce era acum bine prăjită. Nu mai rămase nimic din carne.

                Loki, enervat până la culme, luă un băț și se aruncă cu furie și blestemând asupra vulturului: făcându-l „monstru înaripat” și amenințându-l cu o soartă cumplită. În momentul în care lovi vulturul cu bățul se auzi un zgomot metalic puternic, iar bățul rămase înfipt în pieptul vulturului. Acesta își luă zborul imediat și atât de rapid încât Loki nu reuși să dea drumul bățului și se pomeni în imensitatea cerului, la distanță considerabilă de pământ, agățat de vultur. Începu atunci să se codească și să ceară fierbinte vulturului să-l lase jos. Însă acesta se înălța tot mai sus și îl amenința pe înspăimântatul Loki că-l lasă să se facă bucăți, căzând de la acea înălțime pe pământ. Îi spunea „Asgardian încrezut” și-i amintii că cireada de vite îi aparține: astfel încât Asgardianul Loki se făcea vinovat de furt.

                După o perioadă de rugăminți fierbinți și căințe adânci din partea lui Loki, vulturul ajunse în zbor deasupra unor pietre negre ce ieșeau din marea rece ca gheața, departe de orice țărm sau pământ, într-un întuneric de nepătruns... Îl puse pe o asemenea piatră pe Loki și, dezvăluindu-și identitatea ca Gigantul Thiazii, îi propuse o nouă înțelegere: va scăpa de acolo cu viață doar dacă o va aduce pe Zeița Idunn la el. Asgardianul refuză cu hotărâre: nu putea face așa ceva, aceasta însemnând că Zeii, Aesirii și Vanirii, vor îmbătrâni încet, încet și-și vor pierde forțele și evident vor muri. Era o condamnare definitivă a Asgardienilor și a Vanirilor la moarte și dispariție.

                Uriașul Thiazii îl lăsă atunci acolo pe Loki amintindu-i ca va veni fluxul și-l va îneca... și acesta va fi sfârșitul lui. Loki, înghețat, flămând, mizerabil, singur, înspăimântat de elementele atotputernice și fioroase ale naturii ce-l amenințau, se gândea în sinea lui că nu putea pieri astfel, într-o asemenea manieră, el care este unul dintre Asgardieni și cel mai șiret și priceput la înșelătorii, el care găsea o ieșire din orice situație.

                Când apa-i ajunse-se peste brâu Asgardianul începu să dispere... În acel moment Thiazi apăru, zâmbind ștrengărește. Loki se învoi numaidecât, nedorind să-și găsească sfârșitul fix acolo, în acel loc mizerabil. Începu să-i descrie cum o va face pe Idunn să iasă din grădina ei și din Asgard: ea care fiind foarte simplă și naivă îl va crede în momentul în care-i va povesti de un copac ce face mere și mai frumoase și mai de preț decât cele din propria ei grădină. În acel moment Thiazi ar face bine să fie ascuns pe aproape ca să o poată fura.

                Uriașul se învoi și hotărâră momentul oportun pentru aceasta. Apoi îl luă pe Loki de pe piatra cumplită din mijlocul mării, exact în momentul în care mareea înghețată i-ar fi trecut peste cap, peste capul său de Zeu...

                Odată ajuns înapoi în Asgard Loki se odihni multă vreme. După care, chinuit de coșmarul unui viitor al zeilor și deci al său fără Idunn, deci fără nemurire, își făcu curaj și ca un adevărat curtenitor sincer, după ce mâncă din merele de aur pe care i le oferi Idunn – ca în fiecare zi –, o abordă... pe ocolite...

                Idunn, stupefiată, și neputând concepe că Loki îi pregătește o înșelătorie, se arătă la început incredulă și mai apoi interesată să vadă cum este posibil să existe, în afara Asgardului sau oriunde altundeva, un copac ce face „mere” mai de preț și mai frumoase decât copacul din grădina sa.

                Odată ajunsă în afara zidurilor de apărare impunătoare și impenetrabile ale Asgardului, se pomeni furată, răpită și dusă în zbor departe, în îndepărtări infinite... în Jotunheim și închisă într-o grotă murdară și întunecată. Acolo vulturul își luă din nou înfățișarea sa de Gigant și-i ceru Idunn-ei merele de aur, pe care Idunn le purta mereu cu ea, după ce le culegea din copacul aflat în mijlocul grădinii sale ... magice și minunate.

                Idunn refuză imediat să-i ofere merele de aur ce conferă întinerirea. Atunci Thiazi, violent, smulse din brațele Idunn-ei coșul cu merele de aur. În acel moment observă că merele s-au stricat pe loc. Ele rămâneau de aur și ofereau întinerirea doar dacă erau înmânate de Idunn însăși.

                Gigantul Thiazii, nervos și răzbunător, văzând că nu are altă cale o închide pe Idunn singură în oribila, mizerabila și întunecata grotă bătută de vânt și frig. Idunn rămase acolo disperată, neputând înțelege cum de i s-a întâmplat așa ceva.

                Între timp în Asgard toată lumea o căuta pe Idunn. După un timp Zeii începură să se simtă obosiți, letargici și fără forță. Simțeau cum bătrânețea se furișează zi de zi în interiorul lor... Disperați se adunară la sfat. Unde a dispărut Idunn? Cine este responsabil de o asemenea calamitate? Heimdall, paznicul Asgardului spuse că o văzuse pe Idunn ultima dată în compania lui Loki, în afara zidurilor de apărare ale Asgardului. Atunci Zeii se aruncară asupra lui Loki și-l amenințară cu moartea dacă nu spune ce s-a întâmplat cu Idunn. Loki, aflându-se din nou în pericol să-și piardă viața, se destăinui...

                Asgardienii, Zeii luminoși, se înfuriaseră la culme, de ce a putut face acest Loki. De cum pusese el în pericol viețile tuturor și o predase pe Zeița Idunn, zeița întineririi, unui Gigant. Furia era maximă și Loki fu pus să o aducă numaidecât pe zeiță înapoi și teafără în Asgard!

                Se tot gândi Loki ce să facă... cum să o aducă înapoi pe Idunn, cum să o fure pe Zeiță din ghearele Uriașului. Se gândi să ceară Freyjei acoperământul luminos cu pene ca, deghizat în pasăre, să poată intra neobservat în grota unde Thiazi o ținea de foarte multă vreme prizonieră pe Idunn. Freyja se învoi, fiind în joc supraviețuirea Zeilor.

                Atunci Loki se acoperi cu mantia magică a Freyjei și porni în zbor spre domeniul puternicului Gigant. Transformat în pasăre se opri în fereastra grotei înspăimântătoare în care Idunn era ținută... Îi vorbi Idunnei cu propria lui voce și-i spuse că el, Loki, folosind o vrajă, o va transforma într-o pasăre. Doar să-l urmeze în zbor până ajung cu bine înapoi, după zidurile impenetrabile ale Asgardului. Idunn, înspăimântată și plină de neîncredere și frică față de Loki, ezită. Însă, după o scurtă perioadă realiză că poate fi singura ei șansă de scăpare și că viețile Zeilor se află în mâinile ei. Atunci hotărâ să-l urmeze, orice ar fi, pe Loki.

                Idunn, transformată în pasăre sub acțiunea magică a lui Loki, își luă zborul exact în momentul în care fiica uriașului intră în grotă să-i aducă de mâncare. Ea observă cele două păsări cum își luaseră zborul și cum Idunn lipsea din grotă.

                Skadi, fiica uriașului Thiazii, anunță imediat pe tatăl ei. Acesta, transformat într-un vultur imens se luă după ei. Loki și Idunn zburară cât de repede putură spre Asgard cu vulturul pe urma lor...

                Zeii Asgardieni, Aesirii și Vanirii, se strânseseră pe zidurile cetății luminoase și priveau înmărmuriți cum Idunn și Loki, transformați în păsări, erau urmăriți și gata de a fi prinși și devorați de giganticul vultur. Atunci Tyr hotărâ să așeze la intrarea în cetate, în fața porții Asgardului, lemne puse unele peste altele gata de a fi aprinse.

                În momentul în care Loki și Idunn, ca printr-o minune, ajunseră la porțile Asgardului, reușiră  să pătrundă printre lemnele ce erau așezate în fața porții. Însă vulturul fiind gigantic se înțepeni, din cauza vitezei și a mărimii sale între lemne. Exact în acel moment Tyr dădu foc lemnelor care se aprinseseră imediat și arseră împreună cu vulturul gigantic, Uriașul Thiazii.

                Astfel scăpă Idunn din mâinile Uriașului, iar Zeii luminii se puteau iar alimenta liniștiți și veseli cu merele de aur, din mâinile lui Idunn, ce le oferea întinerirea. Zeii Asgardieni și Idunn erau salvați...

Skadi și Njord

                Skadi ajutându-și tatăl în urmărirea lui Loki și a Idunnei, transformați în păsări, a fost martora  morții acestuia. Și-a văzut tatăl, pe Uriașul Thiazii, murind ars de viu. Furioasă la culme pe Asgardieni și nemaiavând ce face s-a mulțumit cu a cere o despăgubire Zeilor Luminii.

                Odin a acceptat și i-a cerut să numească ce dorește ca despăgubire pentru moartea tatălui. Văzând-o pe Gerdr, tot o Uriașă, fericită alături de Freyr, prințul Vanirilor și a Elfilor luminii, cere ca să fie lăsată să-și aleagă un soț dintre Asgardieni.

                Uimit și distrat, Odin, acceptă dar îi impune o condiție: să aleagă dintre ei, dintre Asgardieni, pe unul doar după forma picioarelor. Skadi, bucuroasă că cererea ei a avut succes, chiar cu această impunere ciudată, se hotărăște să accepte.

                Toți Asgardienii, Aesirii și Vanirii, se așezară în linie în spatele unei pânze pe sub care doar picioarele li se vedeau. Skadi pusese deja ochii pe frumosul și inefabilul Baldr, cel mai frumos, corect, bun, înțelept și neatins de rău Zeu Asgardian.

                Uitându-se atent la picioarele Zeilor și analizându-le observă că picioarele unuia erau albe și fine ca inul... Și Skadi rostește că pe acela îl alege. Când mantia impenetrabilă a fost îndepărtată, în râsetele zgomotoase ale Zeilor, a observat că erau de fapt picioarele zeului Vanirilor: Njord din Noatum. Acesta fiind un zeu al mării picioarele sale erau albe de la nisipul fin al plajei și erau netede din cauza efectului asupra lor a apei.

                Uimită, Skadi, se uita și analiza pe Njord... și tot cercetându-l și analizând propria alegere, începu totuși să se mulțumească și să se bucure oarecum: căci Njord deși era mai bătrân poseda o frumusețe nobilă, avea o înțelepciune inegalabilă... și părea o bună potriveală, până la urmă.

                Toată lumea fiind mulțumită, Zeii s-au retras în palatele și sălile lor.

                Skadi, era obișnuită cu munții, zăpada și vânătoarea pe schiuri în Jotunheim, pe ger năprasnic. Njord, fiind din Noatum (un port din negura timpurilor) prefera marea, nisipul fin și aerul blând. Au hotărât ca trei luni să locuiască împreună pe malul mării și nouă luni în munții înzăpeziți. Și așa au făcut.

                Însă după o perioadă lui Skadi i se făcu dor de liniștea muntelui și de aerul tare și rece. În plus nu putea suporta sunetul constant al valurilor mării și ciripitul păsărilor. Lui Njord i se făcu foarte dor de plajele nelimitate și de marea infinită, părându-i-se nefirească liniștea totală a muntelui înzăpezit.

                Astfel, după o perioadă au decis să se separe... Skadi rămânând neconsolată, îndurerată, singură și tot timpul tristă, după moartea tatălui ei. Loki, pentru că era vinovat și el, direct, de moartea tatălui ei, a lui Thiazii, încerca să o consoleze. Și-a legat testiculele și membrul de coada unui țap și a biciuit țapul. Acesta începu să zburde și să se zbată trăgându-l pe Loki de testicule și de membru. Loki sărea de colo în colo în durere și se văita făcând pe clovnul. Scena a făcut-o pe Skadi să râdă brusc și necontrolat, scoțând-o din tristețea sa. Astfel ea râdea prima dată după moartea tatălui.

                Pentru un timp Loki și Skadi au avut o aventură împreună, însă natura nestatornică și înșelătoare a lui a făcut-o pe Skadi să se separe de el și să fie și mai îndurerată în adâncul inimii. Și mai tristă și nealinată. Se spune, că după un timp, din cauza naturii vulcanice și incontrolabile a lui Skadi, Aesirii și Vanirii au trebuit să o omoare... Astfel... Skadi... a murit și ea de mâna Asgardienilor, la fel ca și tatăl ei.

Loki, Sindry și Brook

                Într-o bună zi Zeul Thor, cel mai puternic dintre Asgardieni, își luă ciocanul de fier Mjolnir și porni în țara Uriașilor, Jotunheim, pentru a mai înfrunta și omorâ ceva Giganți. Loki dori să meargă cu el în acea aventură și Thor acceptă. Însă Loki întârzie atât de mult încât Thor hotărâ să plece singur, fără el.

                Când observă Loki că Thor a plecat fără el se înfurie și se tot gândi cum să-l pedepsească și să-i întoarcă fapta. Cum să-i coacă una lui Thor, cel furios. Se tot gândi și se gândi, până veni noaptea. Atunci, brusc îi apăru o idee atât de îndrăzneață și obraznică încât nu reuși în a-și opri râsul necontrolat în noapte...

                Merse imediat, tiptil, în palatul lui Thor, Bilskirnir, și o găsi pe Sif, cea cu părul auriu, soția lui Thor, dormind liniștită în pat. Luă un foarfece și-i tăie întreg părul Sifei, astfel încât aceasta rămase cheală. Apoi, auzind un sunet ciudat o luă la fugă să nu fie prins. Când ieși din palat fugi atât de tare încât îi sări una din sandale de pe un picior, însă nu mai avut timp să se oprească să o caute. Loki fugii urgent acasă, lângă soția sa Sygin, și se culcă.

                A doua zi sosi Thor învingător din aventura sa din țara Uriașilor. Dori neapărat să o vadă și să o strângă în brațe pe soția sa, cea cu părul auriu, pe Sif. Însă aceasta stătea ascunsă și acoperită cu o mantie, plângând. Când Thor a văzut-o ghemuită și acoperită a întrebat-o, nesigur pe el: ce s-a întâmplat? Sif, plângând, i-a pus că el nu o va mai iubi niciodată căci cel mai nefericit lucru posibil s-a întâmplat. Thor șocat și neînțelegând nimic a ridicat-o în brațele sale.

                Sif reuși cu greu să pronunțe câteva cuvinte din care Thor desluși că ea și-a pierdut părul auriu. Că cineva fusese noaptea și i l-a tăiat. Thor înfuriat convocă adunarea Zeilor să descopere cine a putut face așa ceva în lipsa lui. Toți Zeii rămaseră înmărmuriți la vestea pierderii părului auriu, unic, al lui  Sif...

                Odin, de pe tronul său trimise după Loki, ce întârzia să apară. Odată ajuns, Thor scoase sandala pierdută și-i luă furios la întrebări pe Zeii prezenți: să vadă a cui este. Cui îi aparține sandala? Toți o recunoscuseră: era a lui Loki.

                Atunci, punând mâna pe măciuca Mjolnir, Thor se aruncă asupra lui Loki să-l omoare. Însă vocea a-tot-puternică și supremă a lui Odin îl opri: nici un zeu nu avea voie să ucidă un alt zeu în interiorul Asgardului, iar Odin făcuse frăție de sânge cu Loki în timpurile străvechi. Deci Odin se afla sub jurământ să-și apere fratele de sânge. Însă avea obligația și de a răzbuna răul făcut fiului său: Thor.

                Odin ordonă lui Loki să rezolve cum știe mai bine și cât mai repede problema, astfel încât Sif să-și primească părul înapoi și să poată umbla cu capul descoperit și cu mândria neatinsă prin Asgard.

                Loki, bucuros că a scăpat de lovitura ciocanului Mjolnir și de mâna lui Thor, pleacă la Elfii cei întunecați, din Nivadelir, sau Svartalfheim, ce aveau ceva datorii vechi și neplătite față de el. Odată ajuns acolo începe să-i laude, cu mișelia-i binecunoscută, cum că nu există meșteri mai pricepuți decât ei în întreg Yggdrasilul. După multe laude și manipulări le cere să creeze un păr la fel de frumos ca cel auriu al Sifei. De asemenea, măgulindu-i, le cere să mai facă și două cadouri speciale pe care să le dea Lui Odin, șeful Asgardienilor, și lui Freyr, prințul Vanirilor și al Elfilor luminii. Spera astfel să potolească furia Zeilor împotriva sa.

                Elfii cei întunecați, ce trăiau în adâncul pământului, datori lui Loki din timpuri străvechi, s-au pus pe treabă și dintr-o bucată de aur pur au reușit să obțină fire subțiri, fine și luminoase exact ca părul Zeiței Sif. Au făcut atât de multe fire de aur încât puteau fi folosite acum pentru a înlocui părul pierdut al Zeiței, ca perucă. Această perucă din aur pur, lumina în noapte și era atât de frumos și precis creată încât imita la perfecție părul auriu pierdut al soției lui Thor.

                Apoi mai creară o barcă miraculoasă ce mereu avea vânt prielnic și care putea zbura prin aer. Iar când nu era folosită se împătura numaidecât și se putea pune în buzunar. Era o barcă magică formidabilă, unică, numită de către ei „Skidbladnir”, așa cum nu s-a mai văzut în nici una dintre cele nouă lumi ale Yggdrasilului.

                Loki se grăbi să admire și să laude munca și iscusința Elfilor întunecați sperând astfel că vor mai realiza un obiect magic. Le promitea beneficii importante din partea zeilor luminii, din partea Asgardienilor. Elfii negri, crezându-l pe Loki și lăsându-se duși de vorbele și laudele lui bine pronunțate mai creară o suliță de aur, pe nume „Gungnir”, ce întotdeauna își nimerea ținta și omora pe oricine.

                Luând și admirând fără încetare cele trei obiecte magice îi vrăji pe Elfii întunecați cu laude și se făcu nevăzut. Loki fugi în goană spre Asgard cu părul Sifei, cu barca Skidbladnir și cu sulița, lancea Gungnir.

                În drum spre Asgard trecu pe lângă atelierul piticilor Sindry și Brokk, fiii lui Ivaldi. Aceștia curioși, așa cum erau piticii, îl luară la întrebări pe Loki: unde se grăbea așa de tare și ce ducea, ascuns, în brațele sale? Loki, vorbăreț din fire, începu să-și laude fără măsură obiectele magice pe care le obținuse de la Elfii întunecați. Însă, ca de obicei, nu se opri: ci începu să-i jignească pe Sindry și Brokk și să-i privească de sus ca și cum ei nu ar fi în stare să fabrice și să creeze asemenea obiecte magice valoroase. Mai mult, Loki puse pariu, în megalomania sa, pe capul său că cei doi pitici nu vor putea realiza niciodată ceva măcar asemănător cu obiectele pe care el le ținea în brațe.

                Piticii, uimiți și enervați puțin de obrăznicia și lăudăroșenia lui Loki acceptară pariul imediat, înainte ca el să mai poată spună ceva. Loki, realizând ce a făcut îi veni să se muște de limbă... însă era prea târziu. Se gândi totuși, cu malițiozitate, că o va scoate la capăt și de această dată...

                Sindry și Brokk, fiii lui Ivaldi, se puseseră pe treabă numaidecât, gândindu-se că vor avea la ei în casă capul unui Zeu Asgardian, capul tăiat al unui Zeu!

                Au introdus în cuptor o bucată mare de aur și pielea unui mistreț. Brokk începu să apese pe foale pentru a înteți focul. Atunci Loki se transformă într-o muscă și-l înțepă pe Brook. Acesta suportând durerea intensă continuă să apese foalele fără a-și lua mâna de pe ele. Sindry se aplecă și rosti rune magice în interiorul cuptorului. Apoi scoase un mistreț, viu, cu totul din aur. Mistrețul era tot din aur, luminând cel mai adânc întuneric, și avea viață. L-au denumit „Gullinbursti”, putând să zboare în oricare dintre cele nouă lumi și să lumineze în cea mai adâncă noapte. Brokk, eliberat de munca cu foalele încercă să prindă musca însă aceasta scăpă și se ascunsese.

                Piticii nu se mulțumiră și gândindu-se că zeii vor decide sever care dintre cadourile magice sunt mai valoroase se hotărâră să creeze ceva și mai valoros. Sindry aruncă în cuptor o nouă bucată de aur. Brokk lucra cu sârg la foale menținând temperatura constantă în cuptor. Însă musca reapăru și-l înțepă din nou pe Brokk, de data aceasta de gât. Chinuit de durere încercă să îndepărteze musca și suflă cu putere spre ea pentru a o îndepărta, însă fără succes. Sindry rosti formule magice, runice, asupra cuptorului și scoase un inel de aur cum nu s-a mai văzut nicăieri. Acest inel magic, de aur, genera din el însuși tot a opta noapte încă nouă inele de aur identice. Oferind astfel, posesorului, bogăție nelimitată. Piticii i-au dat numele „Draupnir”.

                Nefiind mulțumiți și gândindu-se că trebuie să realizeze ceva ce cu siguranță le va oferi victoria în fața Zeilor în confruntarea cu Loki se hotărâră să mai creeze un obiect magic. De data aceasta Sindry aruncă în cuptor o mare bucată de fier și-l atenționă pe fratele său Brokk nu cumva să se oprească din suflat la foale, căci atunci toată munca va fi compromisă. Brokk se apucă destoinic să apese la foale, însă musca, Loki deghizat, apăru din nou. Piticul disperat încercă din răsputeri să o facă să plece, dar nu reuși. Musca îl mușcă fix între ochi. Brokk simți cum se prăbușește de durere. Durerea-i sfâșia corpul și doar pentru o clipă lăsă foalele și îndepărtă cu mâna musca obraznică. Apoi apucă din nou foalele.

                Sindry văzu toată scena și sări disperat să rostească runele magice asupra bucății încinse de fier. Scoase repede din cuptor un ciocan foarte greu dar care avea mânerul prea scurt. Un pic dezamăgit, Sindry se gândi că este bine și așa. Oricum nu mai avea ce face. Și dădu numele de „Mjolnir” ciocanului. Chiar în acel moment reapăru și Loki și-l întrebă sarcastic pe suferindul Brokk cum de s-a ales cu cele trei mușcături cumplite.

                Fără să aștepte răspunsul îi invită pe pitici în Asgard, fiind sigur că va câștiga, de vreme ce compromisese, aparent, al treilea obiect magic: ciocanul Mjolnir, care ieșise cu un mâner prea scurt.

                Ajunși în fața Zeilor Piticii și Loki declarară pariul făcut între ei. Cel ce câștigă prin prezentarea celor mai valoroase obiecte magice poate tăia și lua spre păstrare capul celui învins. Zeii se arătară de acord cu judecarea acestei pricini și jocul începu.

                Loki scoase părul din aur și o chemă în față pe Sif. Îi dădu jos voalul și-i puse imediat pe cap părul fabricat din aur pur. Se potrivi atât de bine și era atât de frumos încât se auzi geamătul de admirație al tuturor celor prezenți. Apoi, plin de cucernicie, Loki oferi în dar barca magică „Skidbladnir” lui Freyr și sulița ce-și atingea întotdeauna ținta, și omora pe oricine, „Gungnir”, lui Odin, lăudând fără oprire cadourile făcute de prietenii lui.

                Cei prezenți aplaudară plini de uimire cadourile incredibile pe care Loki le-a făcut Zeilor.

                Apoi Sindry ieși în față și prezentă mistrețul de aur „Gullimbursti” ce putea fi călărit de stăpân, zbura în toate lumile Yggdrasilului mai rapid decât orice armăsar al Zeilor sau al Uriașilor și în plus lumina și în cea mai întunecată noapte, fiind realizat complet din aur pur. Explică Zeilor cum inelul „Draupnir” face să apară încă nouă inele de aur tot a opta noapte conferind deținătorului bogăție nelimitată până la sfârșitul lumii. Oferi acest cadou lui Odin.

                Deși Loki zâmbea știind că al treilea obiect magic are un defect, și astfel crezând că Piticii vor pierde întrecerea cu el, Sindry scoase ciocanul de fier „Mjolnir” și începu să explice calitățile sale. Acest ciocan de fier putea distruge orice și omorî pe oricine din Yggdrasil. Odată aruncat el își atingea ținta și revenea apoi în mâna proprietarului. Nu exista o armă asemănătoare în nici una din cele nouă lumi. Mai mult, era foarte bună, căci având un mâner scurt putea fi ascunsă. Și nimeni nu bănuia prezența sa.

                Exasperat de cum a știut piticul Sindry să transforme acel defect în calitate aștepta cu înfrigurare decizia zeilor.

                Piticii oferiră ciocanul Mjolnir lui Thor.

                Zeii mulțumiră din inimă piticilor pentru asemenea cadouri nesperate și se gândiră, se gândiră, discutară... și la un moment dat Odin dădu verdictul: cel mai de preț obiect dintre toate este ciocanul „Mjolnir”, căci cu el Asgardieni aveau acum posibilitatea să se apare de Giganți și să-i distrugă pe acești Uriași.

                Disperat Loki se încălță cu o pereche de sandale cu aripi, pe care le ține de rezervă, în cazul în care ar fi trebuit să-și ia zborul cu repeziciune dintr-o situație „neplăcută”. Și-și luă zborul, fugind din marea sală a Zeilor unde se ținea dezbaterea cadourilor. Thor, fiind îndatorat lui Sindry și lui Brokk pentru arma invincibilă se avântă după Loki. Îl prinse și-l aduse înapoi în marea sală.

                În fața tuturor Sindry se pregăti să-i taie capul lui Loki. Însă Loki ridică glasul și spuse că pariul fusese făcut doar pe capul lui. Astfel că Piticii pot să-i taie capul doar dacă fac aceasta fără a-i atinge gâtul. Gât care nu era parte a pariului! Deci nu aveau dreptul să se atingă de el.

                Zeilor li se păru ciudată și întortocheată explicația lui Loki. Însă Odin, ce legase frăție de sânge cu el, se simți obligat de propriul jurământ, propriul cuvânt dat în timpuri străvechi, să ia apărarea lui Loki.

                Odin spuse că Loki avea oarecum dreptate de vreme ce doar capul era subiect al pariului și nu gâtul.

                Sindry și Brokk, fiii lui Ivaldi, văzând că judecata scăpă de sub control protestară vehement, acuzându-i pe Asgardieni că țin unul cu altul și nu sunt echitabili și corecți în deciziile lor.

                Totuși, Odin hotărâ: Sindry și Brokk pot să-i taie capul lui Loki și să-l păstreze doar dacă realizează aceasta fără a-i atinge gâtul.

                Văzând că sunt nedreptățiți, Piticii, scoaseră un ac și ață magică, îl prinseră bine pe Loki de cap, și-i cusură buzele, una de cealaltă. Astfel încât Zeul șmecher nu putu să vorbească timp foarte îndelungat.

                Firul cu care fuseseră cusute buzele lui Loki se numea Wartari (rouă).

                Zeii când văzură aceasta se puseseră pe râs și glume și erau foarte fericiți că măcar un timp Loki nu-i va mai deranja cu problemele create și cu răutățile și mișeliile lui.

Odin își sacrifică

ochiul drept

                Odin, îngrijorat de ceea ce corbii săi, Huggin și Munnin, îi aduceau ca știri din Midgard, hotărăște să viziteze la fântâna Urd, Nornele ce țes destinele oamenilor, ale zeilor și ale Yggdrasilului. Astfel, însoțit de Tyr, Thor, Freyr, Sif, Frigg, Freyja și alți câțiva Zei ajunge pe calea secretă, neștiută de nimeni la fântâna Urd. Nornele le permit Zeilor Luminii să intre.

                În jurul fântânii se aflau cele trei Norne: Urd, Verdandi și Skuld. Lângă fântână se afla un lac mirific unde două lebede îndrăgostite pluteau și cântau o melodie ce putea fi auzită doar de Zei.

                Atunci Odin se uită cu ochii săi pătrunzători de Zeu în ochii Nornelor ce țeseau destine... Și se tulbură. Văzu și presimți nenorocirile ce se înfiripau în Midgard și ce avea să se întâmple... suferințe, catastrofe, întunecime...

                Zeii se întoarseră cu capul plecat de la fântâna veșnică a lui Urd, de la Nornele destinului. Odin hotărâ atunci să plece prin Midgard și prin celelalte lumi, deghizat ca Vegtam,[1] pentru a reuși să învețe lucruri noi... și a-i putea ajuta pe oameni și pe zei...

                Însă, în primul rând, trebuia să se întâlnească cu uriașul Vafthrudnir, cel mai înțelept dintre toți, pentru a afla ce preț cere Mimir pentru o înghițitură din fântâna sa: fântâna înțelepciunii infinite...

                Odin reușește să-l învingă pe uriașul Vafthrudnir la întrecerea de cunoștințe. Despre aceasta este „Poemul lui Vafthrudnir”, prezentat în Edda poetică, cânturile Zeilor.

                Află că Mimir, păzitorul fântânii înțelepciunii, cere ca răsplată pentru o înghițitură din fântâna lui, sacrificarea ochiului drept. Atunci, pe moment, Odin, se gândi profund la acest sacrificiu, la această auto-mutilare: o eternitate fără ochiul drept? Sacrificiul este mult prea mare...

                Însă, amintindu-și de ceea ce i s-a relevat la fântâna lui Urd, se hotărăște cu o determinare de fier să accepte auto-sacrificiul pentru a câștiga înțelepciunea...

                Ajuns în fața lui Mimir cere dreptul de a bea din fântâna eternei înțelepciuni... Mimir îl întreabă dacă cunoaște prețul ce trebuie să-l plătească iar Odin dă din cap afirmativ și trist. Mimir îi oferă un corn cu care Odin bea neîncetat din fântâna înțelepciunii... În acele momente totul a început să-i devină clar: ce se va întâmpla cu lumea, cine ce va face în viitor, cine este responsabil de anumite evenimente din Yggdrasil, evenimentul „Ragnarok”, ce are de făcut pentru a învinge întunericul și forțele haosului din Yggdrasil pentru a salva Asgardul, oamenii și Midgardul și Yggdrasilul însăși... Începe să înțeleagă sacrificiul suprem pe care trebuie să-l realizeze... Odin înțelege mistere ascunse și secrete de nespus...

                Apoi, își duce mâinile la ochiul drept și cu un efort al voinței își scoate singur ochiul drept, din cap, și i-l dă, plin de sânge lui Mimir. Dureri sfâșietoare îl străpung pe Odin, care își acoperă capul și locul ochiului drept, scos, cu o mantie. Mimir ia ochiul și-l așează în fântâna înțelepciunii, lăsându-l să se scufunde.

                Astfel, ochiul drept al Zeului Odin, se află de atunci pe fundul fântânii infinite a înțelepciunii, din Yggdrasil...

                De atunci Odin posedă înțelepciunea infinită... și este Zeul cu un ochi!

                Apoi, deghizat ca Vegtam, călătorul singuratic, și cu un singur ochi, cutreieră neîncetat prin Midgard și prin celelalte lumi pentru a putea, la Ragnarok, salva pe Zei, pe oameni și Yggdrasilul... de întuneric și de forțele haosului...

                A-i salva de Giganții / Uriașii și de celelalte forțe întunecate...

                                       

Colierul Brisingamen

                După ce Zeii au primit cadourile magice, inelul Draupnir, lancea Gungnir, vasul Skidbladnir, mistrețul de aur Gullimbursti, ciocanul Mjolnir și părul de aur al Sifei, Zeița Freyja a dorit și ea un obiect de preț.

                Știa că pe vârful unui munte foarte înalt locuiau trei Uriașe, dintre care una era Gullveig. Însă nu cunoștea drumul spre acel munte și nici cum ar putea ajunge acolo.

                Freyja, pentru a afla drumul, se duce prima dată la Elfii luminii, însă aceștia refuză să-i destăinuie calea spre muntele Gigantelor. Apoi Freyja se avântă în adâncul pământului la patru pitici, care știau drumul și modalitatea de a ajunge pe vârful muntelui la cele trei Gigante. Aceștia, dorind să știe cum e compania unei Zeițe din tribul Vanirilor (recunoscuți pentru frumusețe și înțelepciune) o forțează pe Freyja la un târg: îi vor arăta  drumul și o vor ajuta să ajungă pe vârful muntelui dacă va rămâne la ei până ce cocoșii din Svartalfheim vor cânta.

                Neavând ce face, Freyja se hotărăște să rămână. Atunci Piticii o forțează să-i sărute pe gură pe fiecare, iar când refuza strigau la ea, o bruscau și o băteau. De aici a rămas în folclorul lumii imaginea „Doamnei în Lacrimi”.

                Odată ce Freyja află unde se află muntele celor trei Uriașe, plecă imediat și ajunge la ele. În fața lor, brusc, își dădu seama câtă suferință și lacrimi îi vor aduce cadoul pe care-l va primi în acel moment de la Gigante. Gullveig, zâmbind, ținea în mână cel mai frumos și prețios colier / lanț văzut vreodată în întreg Yggdrasilul. Acest colier se numea „Brisingamen”.

                Fără să dea înapoi Freyja luă colierul și se retrase din prezența celor trei Uriașe...

                Ajunsă în Asgard îl căută prima dată pe soțul ei Oddur. Nu-l găsi nicăieri. Atunci se avântă prin cele nouă lumi în căutarea lui. Însă nu-l găsi nicăieri.

                Merse disperată la Heimdall, paznicul Zeilor Luminii, și-l întrebă de soțul ei Oddur.

                Heimdall îi spuse că Oddur se află în toate locurile în care ea încă nu a căutat și se află în toate locurile în care deja l-a căutat. Uimită și năucită Freyja rămâne singură căutându-și mereu perechea, soțul, pe Oddur...

                În legătură cu Brisingamen mai există o povestire. Cum Loki, din invidie, a furat colierul de la Freyja și Heimdall a trebuit să-l găsească și să-l aducă înapoi Freyjei. Însă această parte a povestirii poate fi descoperită de către pasionatul frumuseții nordice.

---

[1] Călătorul singuratic.